RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentIași

Palatul Culturii Iași: Singurul craniu de Mammuthus trogontherii din România

Palatul Culturii din Iași a expus cel mai vechi craniu de mamut descoperit pe teritoriul țării noastre. 

Arheologii au reușit să recupereze și un fildeș și întregul exponat devine piesă de tezaur cu acces direct către public.  El este expus în Sala Atrium de la Palatul Culturii.

Directorul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, a precizat că aceasta este cea de-a doua piesă de patrimoniu unică la nivel național.

Prima este Monoxila Moldovei, o barcă realizată dintr-o singură bucată de trunchi de plop, ambarcațiune care a fost folosită acum 500 de ani.

  

Andrei Apreotesei: O piesă absolut impresionantă, o piesă despre care se credea că nu mai putem face nimic altceva decât să o lăsăm acolo într-un depozit uitată, dar iată că răbdarea și priceperea colegilor noștri au reușit să-i dea o nouă față și o nouă formă. Nu poate decât să mă bucure și așa cum am declarat încă de la preluarea mandatului, voi încerca rând pe rând toate piesele, așa cum s-a întâmplat și cu Monoxila Moldovei, așa cum se întâmplă acum și cu Mamutul de la Palat, și va urma Vatra, o piesă de tezaur, încercăm să le aducem cât mai mult în prezența publicului și în atenția publicului spre a fi vizionate, vizitate și mai ales să ne bucurăm de ele căci sunt ale noastre.

Related posts

Târgul de Crăciun din Braşov se deschide în 30 noiembrie. Tema de anul acesta este „Decembrie de poveste”

Redacția

Cutremurul de marţi din Gorj a fost urmat de cel puțin 13 replici cu magnitudini între 2,4 şi 4,1 pe Richter

Redacția

Concert Fanfara ”Trubadurii” (VIDEO)

Redacția
Încarcă...