A mers doua luni pe jos prin Europa doar pentru a ajunge acasa. Ranit si flamand, a reusit sa parcurga o distanta impresionanta alaturi de camarazii sai.
La 22 de ani a fost obligat sa-si lase familia si sa plece pe front. Despartit de familie, alaturi de ceilalti trei frati, a fost nevoit sa plece de tanar de acasa pentru a-si apara patria. Acum, i-a dat Dumnezeu zile sa povesteasca prin ce a trecut. Are 95 de ani, dar inca traieste din plin ororile acelei perioade sumbre care a dus la moartea a zeci de mii de soldati romani. Costache Tarcan, din comuna Motca, se numara printre veteranii celui de-al Doilea Razboi Mondial. A luptat fie cu rusii, fie cu nemtii si aproape ca si-a gasit sfarsitul de cateva ori departe de casa. Dupa sapte decenii de la acele evenimente, batranul inca rememoreaza intamplarile prin care a trecut alaturi de camarazii de arme.
Buruieni de sub zapada
Luptele duse in Rusia au fost si cele mai grele. A plecat de acasa din satul Boureni, comuna Motca, in 22 iunie 1941. Pe atunci in judetul Baia, comuna Motca a dat zeci de soldati care au plecat la lupta. Au trecut de campaniile din vara pentru eliberarea teritoriilor ocupate din Cernauti si Moldova. Plecati spre Odessa pentru a recupera teritoriile luate de rusi, romanii au avut de indurat adevarate chinuri. In plina iarna, infrigurati si flamanzi, soldatii romani cadeau pe capete. Foametea era insa cea mai mare problema, pentru ca rar se gasea ceva de-ale gurii. Asa povesteste si Costache Tarcan. Mancarea era cea mai mare problema pe care o aveau soldatii. Si pentru ca trebuiau sa supravietuiasca, unii sapau sub zapada in cautare de buruieni. Rar se gasea ceva de-ale gurii, iar romanii erau din ce in ce mai epuizati.
“Eu eram infantierist la vremea aceea si eram mai mereu in fata. Ne-au prins prin decembrie in 1942 si ne-au inconjurat. Noi eram flamanzi, dezbracati, vai de capul nostru. Tot inaintam prin zapada pentru a ajunge la destinatie. Numai ca ei erau mai bine dotati. Ca sa va zic cum rezistau, aveau tot timpul la ei cate o sticluta cu bautura. Erau mai mereu beti si asa intrau la lupta. In acea noapte ne-am trezit cumva inconjurati. Ne-am ascuns in zapada si am stat cateva ore pana au adormit. Abia atunci am plecat pe langa ei”, a rememorat Costache Tarcan.
“Am avut zile de la Dumnezeu”
Dupa ce au intors armele, romanii au luat-o din nou la pas, de data asta spre Germania. Au mers zile intregi in campanie pe jos, marsaluind spre teritoriul Cehoslovaciei. Costache Tarcan a fost ranit de patru ori in razboi, de doua ori chiar langa Odessa. In 1941, a incasat doua cartuse. Nu a zis nimic. Si culmea, a ramas cu gloante in el un an, pana cand a fost operat la Spitalul Militar din Iasi.
“M-au taiat pe viu ca nu aveau niciun fel de anestezie. I-am lasat sa-si faca treaba, chiar daca urlam din toti rarunchii. Am zacut doua saptamani si apoi am plecat spre Cotul Donului. Am avut zile de la Dumnezeu”, a aratat batranul Tarcan.
A incasat alte sase gloante in sold de la un rus, asa cum ii spune el, si a fost nevoit sa petreaca mai multe luni in spital. A zacut prin Tiraspol, Tighina si Ramnicu Sarat, ranit, lovit, departe de familie. Batranul rememoreaza acele intamplari ca si cum s-au petrecut recent, nu in urma cu peste sapte decenii. A intins pe masa un set de fotografii din razboi, alaturi de camarazi, roase de timp si semnate de unul sau altul. Conform marturiilor sale, in acea perioada foametea decima tot. In timpul razboiului, lucrurile erau cu adevarat dramatice. Populatia civila murea pe capete, fie din lipsa alimentelor, fie din pricina abuzurilor savarsite de dusmani. Femeile erau abuzate, iar soldatii furau tot, de la oi, la vaci, gaini si saci cu grane.
Trimisi pe front din razbunare
Trimisi pe frontul de vest, romanii au marsaluit pana in Cehoslovacia unde au luptat pana in mai 1945. Chiar si pana sa se alature rusilor, soldatii romani erau altfel vazuti.
“Rusii se cam temeau de noi. Nu eram echipati cu armament modern, dar ei ziceau ca romanii au o forta deosebita si ne evitau. Cand s-au intors armele, ne-au trimis pe noi unde era frontul mai greu si din razbunare pentru tot ceea ce s-a intamplat pana atunci”, a spus batranul de 95 ani.
Batalia din muntii Tatra a fost lunga si chinuitoare. Alaturi de fratii sai, Costache Tarcan a fost nevoit sa mearga mii de kilometri pe jos pentru a se intoarce in tara, drum parcurs in luni de zile.
“Eu am fost ranit de patru ori in razboi si de fiecare data mi-a dat Dumnezeu zile. Chiar si atunci cand eram la drum lung si trebuia sa ma odihnesc, am fost nevoit sa merg. Am parcurs sute de kilometri pe jos, noi nu aveam masini ca nemtii. Am trecut o perioada din Satu Mare spre Budapesta cand un srapnel m-a ranit la picior. Am ajuns cum am ajuns la granita dintre Cehoslovacia si Germania, noi fiind trimisi acolo ca o trupa de ocupatie. Am stat acolo toata luna mai. Cand sa plecam a fost o adevarata provocare. Am ajuns pe jos pana la Craiova. Doua luni am parcurs traseul acesta. Am plecat la inceputul lui iunie si am ajuns in august”, a mai spus batranul.
Schitul distrus
Nici comuna Motca nu a scapat de ororile razboiului. In aprilie 1944, oamenii s-au trezit atacati de rusi din toate partile. Si aici s-au dat lupte grele. Cea mai grea pierdere a localnicilor a ramas insa distrugerea schitului din Boureni. Soldatii au luat clopotele din turn si au distrus totul in cale. Satul a fost incendiat pana la ultima casa. Razboiul a pustiit intreaga vatra a satului Motca si a satului Boureni, totul fiind transformat in cenusa. Nu se mai gasea aproape nimic in zona, case, scoala, tot fiind distrus. Locuintele au fost pradate de soldatii rusi care si-au gasit adapost în padurea Codrii Pascanilor. Schitul ridicat in 1903 pe locul unui vechi lacas de cult a fost distrus in totalitate. Astazi se mai pastreaza doar cateva imagini ale acelor vremuri.
“Au dat foc la tot. Chiar daca oamenii au fost evacuati, nu au iertat nimic. Ba chiar au dat foc la case fara sa stie. Un batran a ars cu tot cu casa pentru ca dormea atunci si nu l-a trezit nimeni. I-au dus pe toti in Botosani. Cand s-au intors, oamenii nu au mai gasit biserica. Plangeau pentru ca nu mai gaseau clopotele si tipau ca mortii lor o sa fie dusi la groapa fara popa si clopot”, a adaugat batranul Costache Tarcan.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}