RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

O mare companie de stat din transporturi va fi listată pe bursă 

România s-a angajat prin PNRR să listeze cel puțin trei companii de stat la bursă până în 2026, din sectoarele energie și transporturi. Până acum, nu a fost stabilită o listă oficială a acestor companii, însă există discuții între reprezentanții Guvernului și cei ai Comisiei Europene pentru vânzarea unor pachete minoritare. HotNews a aflat, din surse guvernamentale, că din domeniul transporturilor compania care va fi listată este Aeroporturi Bucureşti SA, cu un pachet minoritar de acţiuni.

În urma acestor listări, statul român ar putea obţine zeci de miliarde de lei, potrivit unor surse guvernamentale.

Din domeniul energiei, sunt luate în calcul Hidroelectrica şi Romgaz, cu noi pachete de acţiuni, acestea fiind companii deja listate pe Bursa de Valori Bucureşti. Cele două companii din domeniul energiei sunt analizate, dar nu sunt luate încă decizii certe.

Trafic record de pasageri pe Otopeni şi Băneasa, în 2024

  

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, care operează pe Otopeni şi Băneasa, a avut, în 2024, un profit de peste 600 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de lei. Pentru 2025 este estimat un profit de peste 500 milioane de lei.

Acţionar majoritar (80%) este statul român,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Frizele de la Parthenon: Tony Blair a fost dispus să ia în considerare un împrumut către Grecia (arhive)

Redacția

Cercetătorii au găsit o legătură între un sport popular și un risc crescut de demență

Redacția

Dezmăț bugetar. Cum ajung să fie mărite iar salariile în administrația locală

Redacția
Încarcă...