RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Știrea zilei

Anotimp de colinde la Parohia Ortodoxă Uda

Vineri, 21 decembrie 2012, cu binecuvântarea părintelui paroh Vasile Pintilie, grupul de copii și tineri „Stephanus Magnus”, care are acum 35 de membri, a participat la un program de colinde la unele instituții din municipiul Iași.

 

Răzvan Pintilie, cel care coordonează grupul de copii și tineri, ne-a relatat: „Cu două microbuze de copii ne-am îndreptat spre municipiul Iași, unde ne-a așteptat un reprezentant al Societății de Construcții Hidrotehnice, care ne-a dăruit tradiționalul colac și a răsplătit copiii, în numele Domnului Director General Ioan Careja și al întregii societăți. Acesta a fost primul nostru popas… Apoi copiii au colindat la Consiliul Județean Iași, unde Domnul Vicepreședinte Victor Chirilă, alături de Domnul Vicepreședinte Victorel Lupu, au apreciat colindele și pregătirea copiilor, răsplătindu-i cu daruri. A urmat colindul la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde grupul de copii și tineri l-au colindat pe Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care i-a binecuvantat pe copii, pe fiecare în parte, răsplătindu-le frumusețea cântului. De la Mitropolie ne-am îndreptat la Biserica Talpalari, unde l-am colindat pe Părintele Conferențiar Universitar Doctor Florin Bucescu, profesor de muzică, compozitor și culegător de folclor, care i-a felicitat pe copii și i-a testat, provocându-i la alte cântări religioase, populare și patriotice. Apoi am colindat în Palas Mall și, spre seară, am colindat la Episcopia Romano-Catolică, unde ne-au așteptat Părintele Episcop Petru Gherghel și Părintele Episcop Auxiliar Aurel Percă, care i-au felicitat pe copii și s-au bucurat de colindele tradiționale românești”.   

  

Marți, 25 decembrie 2012, în prima zi de Crăciun, după Sfânta Liturghie, la Biserica parohiei Uda a avut loc un mic concert de colinde, protagoniștii fiind tot copii și tinerii aflați sub conducerea lui Răzvan Pintilie, care ne-a spus: „Ne-am bucurat foarte mult să vedem că sărbătoarea Crăciunului a adus mulți oameni la Biserică, atât credincioși din parohie, cât și fii ai satului veniți acasă de sărbători sau din alte parohii. Ne-am bucurat și de colaborarea cu reprezentanți ai altor instituții care au participat la concertul de colinde al copiilor de la Biserică. Astfel, Consiliul Local Tătăruși a fost reprezentat Domnul Tiberiu Costan, Domnul Profesor Dumitru Gafița și Domnul Ion Petrișor; Armata Română a fost reprezentată de Domnul Colonel (R) Gheorghe Dumistrăcel, Doamna Plutonier Adjutant Maria Dumistrăcel și Domnul Plutonier Adjutant (R) Grigore Dogaru; Liceul Tehnologic Tătăruși a fost reprezentat de Doamna Angelica Filip, Profesor de Limba Franceză și Domnul Dumitru Gafița, Profesor de Istorie; Cabinetul de Medicină de Familie – Tătăruși (Dr. Emil Huțanu) a fost reprezentat de Doamna Asistent Medical Firuța Costan. A fost o zi minunată când toți, împreună, am răsplătit frumusețea colindelor și a cântului copiilor, care au vestit Nașterea Pruncului Iisus în ieslea Betheemului”.

Joi, 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, grupul „Stephanus Magnus” a fost invitat la Festivalul Folcloric „Alexandru Vasiliu” – Tătăruși, să susțină pe scena Căminului Cultural un concert de colinde. Răzvan Pintilie, ne-a relatat din nou: „După Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea părintelui paroh Vasile Pintilie, am mers la Festivalul Folcloric organizat la Căminul Cultural Tătăruși, unde am cântat colinde tradiționale autentice din Banat, Țara Moților, Maramureș și o colindă a unui compozitor ieșean, a părintelui Florin Bucescu”.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

180 de doze vaccin anti-Covid pentru Pașcani

Redacția

Trei firme vor să proiecteze parcul industrial de la Pașcani. Consiliul Județean a început evaluarea

Redacția

Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții

Redacția
Încarcă...