News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

N-ați folosit voucherele de vacanţă? Mii de persoane din județ amenințate să scoată bani din buzunar

8.300 de seturi anuale de vouchere de vacanţă trebuie să recupereze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi de la angajaţi, majoritatea întreţinători de persoane cu handicap, vouchere acordate în noiembrie anul trecut.

Data limită de returnare expiră pe 26 noiembrie, iar valoarea totală a voucherelor se ridică la 12.035.000 lei, ţinând cont că valoarea unui singur set de vouchere este de 1.450 lei. „Acest beneficiu l-au primit toţi angajaţii până acum, din toate instituţiile subordonate, dar, după verificări, s-a constat că nu toate au fost folosite, şi asta s-a întâmplat mai ales în cazul angajaţilor din mediul rural“, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătotul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

  

 Potrivit legislaţiei, angajatul are obligaţia să restituie angajatorului voucherele de vacanţă neuitilizate ori necuvenite la sfârşitul perioadei de valabilitate sau în cazul încetării contractului de muncă. „Potrivit adresei pe care am trimis-o în toate unităţile, DGASPC este nevoită să se adreseze instanţei de judecată în vederea recuperării contravalorii voucherelor de vacanţă necuvenite sau nefolosite şi care nu au fost returnate conform termenului legal“, a adăugat Tiberiu Bantaş.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Apa potabilă întreruptă şi presiune scăzută în mai multe zone din Paşcani. Află de ce!

Redacția

Se deschid automat conturi de economii pentru 4 milioane de copii. Primă la depuneri

Redacția

Oameni generoși au sărit în ajutorul familiei din Topile. Preotul Cristea și o femeie de afaceri din Pașcani le va ridica casa la roșu

Oana
Încarcă...