

Primarul Marius Pintilie a semnat astăzi Ordinul de începere a lucrărilor și procesul verbal prin care a predat amplasamentul către firma care va executa lucrările de modernizare a iluminatului public din municipiu.
Municipalitatea va plăti în jur de 5,6 milioane lei pentru un iluminat modern, pe mai multe străzi. Suma este aproape la jumătate față de valorile rezultate din studiul de fezabilitate realizat acum doi ani de zile, de societatea Electro Magnetica, cea care a pierdut licitația. Din studiul de fezabilitate realizat la acea vreme, se estima că lucrările vor costa peste 11 milioane de lei.
„Astăzi primarul Marius Pintilie a semnat Ordinul de începere a lucrărilor și Procesul verbal prin care s-a predat amplasamentul către firma care va executa lucrările de modernizare a iluminatului public pe 16 străzi din Municipiul Pașcani cu o lungime totală de 20.724,3 ml. Valoarea totală a lucrărilor este de 5.574.994,11 LEI (TVA inclus), perioada de execuție fiind de 6 luni de zile”, a declarat Alexandru Dandu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Pașcani.
Străzile unde iluminatul va fi modernizat sunt: Gării, Grădiniței, Moldovei, Ceferiștilor, Stadionului, Sportului, Mihail Kogălniceanu, Eugen Stamate, Vatra, Ștefan Cel Mare, Dragoș Vodă, Zimbrului, Republicii, 1 Decembrie 1918 și Abator.
Administrația locală mai are semnat un contract pe partea de mentenanță și întreținere a rețelei de iluminat public încheiat cu Amper Group SRL Cluj.



