RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Mobilizare pentru salvarea tinerei din Soci: ”Simt că plutesc, sper să ajung la București la control”

Cazul tinerei din satul Soci, comuna Miroslovești, prezentat în urmă cu o săptămână de Actualitatea TV, a sensibilizat mulți oameni. Majoritatea dintre aceștia, ce se arată dispuși să o susțină pe Brândușa Mihaela Titi, sunt chiar consăteni de-ai ei, în frunte cu preotul din localitate.

 

  

Un prim gest a fost făcut deja. Duminică și luni, după slujba de liturgie, părintele le-a vorbit oamenilor despre cazul tinerei, și împreună au strâns o sumă de bani pe care i-au înmânat-o acesteia.

“Avem mai multe cazuri sociale în localitate, dintre care acesta este, poate cel mai grav. E vorba de o tânără care are mare nevoie de ajutor. I-am spus mereu să mă sune când are nevoie de pastile, să meargă la Iași. La biserică le spun mereu oamenilor să facă fapte bune. De asta ducem noi lipsă..de dorința de a-l ajuta pe cel aflat la nevoie. Asta e cel mai mare post, e cea mai mare rugăciune. Le-am spus că trebuie să sărim, să ajutăm cazul ăsta, fiecare după puterea lui. Duminică și luni am strâns bani în biserică. Duminica următoare le voi mulțumi oamenilor care au înțeles că este nevoie de implicarea lor.  Am mai vorbit cu niște cunoștinte din afară și le-am povestit situația Mihaelei. Mă implic cât pot. Îmi pare rău că nu se poate mai mult, a declarat preot paroh Romică Siminciuc.

Sprijinul oferit i-a demonstrat, încă o dată, tinerei că sunt șanse de a se face bine. Mihaela se bucură mult că nu este singură și spune că a fost uimită să vadă câți oameni s-au interesat de situația ei.  Are câteva promisiuni din partea unor cunoștiințe din străinătate, și speră că acestea se vor materializa. Nu știe ce sumă de bani îi este necesară pentru a se face bine, întrucât ea nu are nici măcar banii cu care să ajungă la București, unde ar trebui să fie văzută de un medic care să o diagnosticheze corect. “Simt că plutesc. Nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Să dea Dumnezeu să se materializeze totul. Îmi doresc să ajung la București. Deocamdată nu pot face programare, că nu știu dacă o să pot ajunge. Am primit multe promisiuni. Sunt persoane de la care nu mă așteptam că o să mă ajute”,  ne-a declarat Brândușa Mihaela Titi.

Reamintim faptul că Brândușa Mihaela Titi locuiește singură, și este nevoită să se descurce cu o pensie medicală de 270 lei pe lună, pe care o folosește pentru plata medicamentelor. Diagnosticul inițial pe care l-a primit este distrofie musculară.

Citește povestea tinerei aici 

Related posts

Patru parohii vacante pentru preoţii din Iaşi care vor să se transfere

Redacția

Ajutoarele de la UE: unii iau câte trei pachete, alţii niciunul

Ema Roman

Le curge apa în casă şi nu pot interveni pentru că nu au bani

Ema Roman
Încarcă...