RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
ElectoralePolitică

Mobilizare liberală pentru susținerea lui Marius Pintilie! Muraru, Chirica, Rusu, Brătescu, Năcuță și Alexe, discursuri de susținere plus atacuri la adresa PSD și a lui Dumitru Pantazi!

Lansarea candidaturii primarului Marius Pintilie pentru un nou mandat a fost prilej de discursuri politice ale colegilor săi liberali. Rând pe rând, Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Lucian Rusu, secretar de stat, Liviu Brătescu, senator liberal, Sorin Năcuță, deputat liberal și Costel Alexe, președintelle CJ Iași au mobilizat simpatizanții PNL în vederea alegerilor locale din 9 iunie.

Dacă unii dintre politicieni s-au rezumat doar la aprecia activitatea de primar a lui Marius Pintilie, alții au trecut și la atacuri politice împotriva principalului contracandidat al acestuia: Dumitru Pantazi, președintele PSD Pașcani.

„Venim astăzi aici în fața dumneavoastră pentru a lansa din nou candidatura colegului și prietenului nostru Marius Pintilie, cel mai bun primar din istoria Pașcaniului. Ați început împreună să construiți un proiect politic în 2016, un proiect politic autentic, care a primit încrederea pășcănenilor în alegerile locale din 2020, atunci când ați reușit o performanță extraordinară” a spus Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.  

„Municipiul Iași vă este alături, domnule primar Pintilie, cu tot sufletul și cu toată energia. Mă simt onorat să mă aflu aici la invitația organizației liberale pășcănene. Pașcaniul se schimbă în bine și astăzi mergând cu domnul primar prin Municipiul Pașcani și având mult mai multă experiență politică  și administrativă, domnul primar a trecut testul cu brio. Din cele aproape 20 de opriri cu cetățenii municipiului Pașcani, nesortați, dialogul a fost unul prietenos și în Catedrală și în celelalte puncte unde ne-am văzut, Pașcaniul are primar pe domnul Marius Pintilie! Și acum, și-n viitorul mandat! Felicitări!” a urat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

  

„Primarul nostru Marius Pintilie a demonstrat că este un om gospodar, un om cu viziune și că dezvoltă Municipiul Pașcani” a spus secretarul de stat Lucian Rusu.

„La Pașcani în ultimele săptămâni pot spune cu mâna pe inimă că văd un lucru și anume că în cele mai negre că din cele mai negre catacombe ale Municipiului Pașcani un balaur vrea să iasă la suprafață. Balaurul ăsta pe nume PSD, vrea să pună mâna pe viitorul Municipiului Pașcani. Pentru că dragii mei, votul din 9 iunie este despre viitorul, este despre viitorul copiilor dumneavoastră. Și asta trebuie să spuneți tuturor că aveți posibilitate ca prin votul din 9 iunie să lăsăm balaurul ăsta pe nume PSD în catacombele politicii de la Pașcani” a declarat senatorul Liviu Brătescu. 

„Avem astăzi aici liderii acestei filiale – președintele Alexandru Muraru, care este și candidatul nostru pentru Parlamentul European, președintele actual și viitor al Consiliului Județean, Costel Alexe, domnul Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași și nu în ultimul rând Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani, dați-mi voie să-i numesc careul de ași. Cu siguranță că vor obține o nouă victorie, așa cum arată și sondajele. Pașcaniul trebuie să continuie pe drumul dezvoltării, de aceea pe 9 iunie rog pășcănenii să voteze Marius Pintilie și echipa liberală. Pe 9 iunie mergem la victorie!” a spus și Sorin Năcuță, deputat PNL.  

„Vă spun asta, pentru că începând cu data de 10, am o rugăminte la Marius și la echipă. Dragilor, am aici un cupon de pensie și o listă cu proiectele lui Marius Pintilie. Eu am numărat doar 36, dar sunt mai multe. Am să-i trimit eu lui Dumitru Pantazi pe data de 10 o copie a acestor realizări și odată cu proiectele lui Marius Pintilie și cuponul de pensie, pentru că Dumitru Pantazi trebuie să se bucure de cât a contribuit sau după ce a făcut în activitatea sa. Iar după 9 iunie, dacă tot este activ, îi propun să înființeze la Lunca un club al pensionarilor, al locuitorilor din Lunca, în care să le explice ca un model cu este să-ți faci o firmă cu mii de hectare de teren și poate le spune și acelor oameni și cum poți să faci rost de acelele mii de hectare” a transmis Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Related posts

Constantin Niţă pleacă de la Ministerul Economiei

Redacția

Biroul Electoral Central al Municipiului Pașcani a admis sesizarea PNL împotriva afișajului electoral făcut de PSD în stațiile de autobuze

Răzvan Grecu

Pintilie a câștigat orașul, Pantazi rămâne primar cu voturile din suburbia Lunca. Iată rezultatele candidaților la funcția de primar!

Marius Parteni
Încarcă...