Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat, luni, că, pe lângă limitarea la 15 a numărului punctelor de frontieră pe unde vor putea fi introduse în ţară deşeuri se propune urmărirea traseului acestor deşeuri şi se va înfiinţa un registru al operatorilor care derulează astfel de activităţi. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a menţionat că în 2021 au fost descoperite aproape 15.000 de tone de deşeuri, cele mai multe astfel de transporturi fiind la granite cu Bulgaria şi Ungaria.
Tánczos Barna a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că pe lângă limitarea numărului punctelor de trecere a frontierei, va exista şi un registru în care trebuie să se înregistreze toţi operatorii economici care desfăşoară astfel de activităţi.
“După cum ştiţi, la sfârşitul lui decembrie, printr-o Hotărâre de Guvern, împreună cu Ministerul de Interne, am propus ca pentru a eficientiza controalele la frontieră să limităm la 15 numărul punctelor de trecere a frontierei, unde se pot aduce în România deşeuri în vederea reciclării, am subliniat faptul că în Europa, libera circulaţie a bunurilor prevede într-o directivă modificată această posibilitate pentru orice companie din UE să transporte liber deşeuri pentru reciclare dintr-o ţară membră în cealaltă, dar pentru noi cel mai important este ca aceste cantităţi să ajungă într-adevăr la punctele de reciclare,
» Citește continuarea pe pagina autorului


