News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Mihai Șora, amenințat cu procese de Dan Voiculescu. Filozoful a scris că fondatorul Antenelor este ”turnător cu ifose de intelectual” după ce a publicat la Editura Academiei

Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, l-a amenințat cu procese pe Mihai Șora și i-a cerut să șteargă postările referitoare la el, după ce filozoful l-a făcut ”turnător cu ifose de intelectual” în urma publicării unei cărți la Editura Academiei Române. Informația a fost publicată de Cătălin Teniță pe Facebook și confirmată pentru G4Media.ro de familia Șora.

Newsweek.ro a dezvăluit că Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, care e și membru al Academiei Române, a semnat unul dintre cele două referate care au făcut posibil ca Editura Academiei să publice cartea lui  Dan Voiculescu.

Mihai Șora a revenit miercuri seară cu o postare pe Facebook, cu trimitere clară la legăturile cu securitatea ale lui Isărescu și Voiculescu: ”Ați învățat la școală despre Manole și Ana, Felix și Otilia… Realitatea este alta: Manole și Felix.Restul e literatură”.

Colegiul CNSAS a trimis instanței, în iunie 2020, nota de constatare pe numele lui Mugur Isărescu, identificat cu numele conspirativ „Manole” în documentele fostei Securități, în iunie 2020. Procesul a fost suspendat în aprilie, după ce Isărescu a contestat la Curtea Constituțională legea de funcționare a CNSAS.

  

Potrivit documentelor CNSAS, guvernatorul BNR ar fi fost recrutat de Securitate pe când era cercetător la Institutul de Economie Mondială. Notele informative le-ar fi dat în perioada 1979 – 1989, iar în ele erau denunțate acțiuni potrivnice regimului dictatorial comunist, scrie Radio Europa Liberă.

În cazul lui Dan Voiculescu, Curtea de Apel București a stabilit în februarie 2013 că a fost colaborator al Securității sub numele conspirativ Felix. O verișoară a lui Voiculescu, Paraschiva Silaghi, l-a acuzat ulterior, într-un alt proces, că și-a turnat propria familie.. Paraschiva Silaghi a fost unul din martorii cei mai importanţi în procesul pe care Dan Voiculescu l-a deschis împotriva CNSAS, care a i-a dat verdict de poliţie politică.

Voiculescu a fost condamnat în august 2014 la zece ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). A fost eliberat condiționat în iulie 2017, după aproape trei ani de închisoare la Rahova.

Cine a participat la lansare

Partidul fondat de Voiculescu (PPUSL) anunțat pe data de 27 mai evenimentul lansării cărții.

“Profesorul Dan Voiculescu a lansat, joi, la Biblioteca Academiei Române, Tratatul Umanismului Pragmatic, o lucrare amplă dedicată doctrinei pe care a fondat-o în urmă cu mai bine de trei decenii“, se arată în comunicatul PPUSL.

Potrivit comunicatului oficial, la lansare au fost prezenți, printre alții, actorul George Mihăiță, Teodor Meleșcanu, Alessandra Stoicescu, Octavia Geamănu, Gabriela Firea, Daniel Zamfir, deputații umaniști Ana Loredana Predescu, Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu și Vlad Popescu, Cristian Popescu Piedone și Ramona Ioana Bruynseels, candidat umanist la alegerile prezidențiale din 2019.

Citiți mai multe detalii pe g4media.ro

Related posts

Vreme caldă toată săptămâna

Redacția

Persoane cu arsuri grave au ajuns în grija medicilor din CPU Pașcani

Răzvan Grecu

Secţiile de chirurgie, pline cu bolnavi de cancer

Redacția
Încarcă...