NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Măsurile ce trebuie implementate la nivelul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, după vizita evaluatorilor ANMCS!

Programări on-line pentru pacienții care vor să ajungă la cabinetele din ambulatoriul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, reinstruirea personalului medical privind oxigenoterapia, măsuri de dezinfecție și curățenie, dar și chestionare de epuizare profesională (born out) a salariaților, și spații de refacere și odihnă pentru aceștia, sunt măsurile cuprinse în procesul verbal întocmit de evaluatorii din Comisia de Monitorizare a procesului de acreditare, a unității medicale.

În decurs de 30 de zile, ca urmare a vizitei comisiei de evaluare a spitalului, structură din subordinea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), va trebui comunicat stadiul implementării măsurilor.

Fără acreditare, spitalele nu pot avea contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Obținerea acesteia confirmă că o unitate medicală dispune de resursele și de competențele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale în specialitățile pe care le are în structură.

Acreditarea este un proces necesar, atât pentru unitățile de stat, cât și pentru cele private, care vor să intre în relații contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate. Ea este valabilă pentru cinci ani de zile.

  

”În urma vizitei de monitorizare tematică, ciclul al doilea, pentru acreditarea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani , din data de 10 noiembrie 2021, a fost emis raportul care conține măsurile ce trebuie implementate și termeni de impunere. Aceste măsuri trebuie încărcate în programul Capesaro în cinci zile și implementate în decurs de 30 de zile”, ne-a declarat medicul Gheorghe Carp, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Pașcani.

Alte măsuri care trebuie implementate sunt menționate în rapoartele de control ale Inspectoralui pentru Situații de Urgență Iași (ISU) din ultimul an și implementarea recomandărilor acestora.

Următoarea vizită a comisiei de evaluare va fi în funcție de evoluția pandemică din țară. 

Advertisements

Related posts

Indicele de complexitate a cazurilor pe 2012 aduce Spitalului Municipal 50.000 de lei lunar

Oana Cordoneanu

Vârful îmbolnăvirilor de COVID-19 a fost atins în România pe 29 aprilie

Redacția

Cazuri medicale numeroase și complexe. Performanța Spitalului Municipal, comparabilă cu cea a unui spital de urgență

Răzvan Grecu
Încarcă...