În unele zone din Moldova, de la mijlocul lunii decembrie, străzile satelor sunt colindate de grupuri de băieți și fete, îmbrăcați în haine colorate și cu capul acoperit de căciuli în formă de castel, simbolizând locuința lui Al.I. Cuza, a cărui moșie este recunoscută la Ruginoasa. Tot acest spectacol rural este cunoscut sub numele de Malanca. Nu departe, la o aruncătură de băț, peste graniță, găsim la ucraineni aceeași tradiție, însă interpretată diferit, fiind influențată de teama oamenilor față de regimul sovietic.
În România, Malanca de la Ruginoasa este un spectacol aparte. Personajele din alai sunt îmbrăcate în costume spectaculoase și includ figuri precum capra, ursul, moșnegi, babe, romi, vrăjitori și alte personaje folclorice. Grupul de căldărari, care simbolizează bărbații mândri și bravi, poartă haine colorate și este condus de un organizator al găștii, numit arnăut. Acest grup dansează de la casa arnăutului până în fața autorităților satului, unde primește bani și aplauze, ceata cea mai spectaculoasă fiind considerată câștigătoare.
În Ucraina, Malanka (ucraineană: Маланка) este un obicei tradițional asemănător cu cel din România, sărbătorit în unele sate și pe 13 ianuarie, în ajunul Anului Nou pe stil vechi. Numită și „Seara Generoasă“ (Щедрий Вечір), sărbătoarea are rădăcini precreștine și este legată de alungarea spiritelor rele și de atragerea norocului pentru noul an.
Pentru a înțelege mai bine teatrul popular din spațiul est-european, „Weekend Adevărul“ a discutat cu Alin Rus, antropolog și lector la Salve Regina University, Newport, SUA, autorul lucrării „Jocuri Rituale din Moldova“, publicată anul trecut la Editura Humanitas. Între 2009 și 2011, el a studiat obiceiurile din Ruginoasa și Heleșteni, analizând legătura lor cu economia și istoria locală, extinzând ulterior cercetările în sudul Ucrainei, în satul Krasnoiarsk, de la granița cu România.
„Weekend Adevărul“: Să începem de la cartea pe care ați publicat-o la Editura Humanitas, „Jocuri Rituale din Moldova“. Ce v-a făcut să începeți această cercetare antropologică în satele din România, în special în Ruginoasa, și să căutați semnificația acestei bătălii și jocul Malăncii?
Alin Rus: Îmi doream, înainte de a pleca din țară, să fac teren în Moldova. Mi-am zis: „Măi, trebuie să merg în zona județului Iași, în zona Cucuteni, unde am auzit că se joacă Cerbul, și în mai multe sate se practică obiceiul respectiv“. Tot cam în aceeași perioadă a început să fie prezentată mai intens de către televiziunile naționale Bătălia de la Ruginoasa. Am avut anumite dubii față de felul în care este prezentat evenimentul de către mass-media. Adică toți vorbeau că se țin baluri în comună și că există o rivalitate între două grupuri, că cei care câștigă organizează balurile – o chestie care mie, ca etnograf, ca antropolog, nu-mi mirosea bine pentru că avea o tentă puțin exagerată. M-am uitat puțin pe hartă și am văzut că Ruginoasa este aproape Cucuteni.
Și cum aţi văzut tradiția în comparație cu imaginea prezentată de către presă?
M-am dus în 31 decembrie 2009, la Heleșteni, și am văzut adunarea din fața primăriei când, în jurul orei două după-amiază, vin cerbii, alaiul caprelor, căiuți. Mi s-a părut ceva extraordinar de frumos. Nu mai văzusem niciodată în viața mea de etnograf o asemenea manifestare de jocuri populare strânse într-un loc. Dar cerbul nu este cerbul românilor; este cerbul de la Cucuteni, care e diferit puțin de cerbul de la Oșteni, de exemplu, și care e diferit de cerbul din Vascani, Ruginoasa. Un antropolog din Mexic, Lourdes Arizpe, care a lucrat pe obiceiurile mexicane, vorbea de mărci de identitate într-un peisaj cu o anumită continuitate. Pe același principiu al continuității, și aici este cerb, dar noi (n.r. – la Heleșteni) îl facem altfel. Adică, datorită faptului că existau anumite rivalități între sate, ei făceau la fel, dar schimbau anumite chestii, ca să nu fie ca la vecinii lor. Am întâlnit mai ales în Crasna, Ucraina, localnici care mi-au spus clar chestia asta: „Noi facem obiceiul pentru noi. Noi nu facem nici pentru ucraineni, noi nu facem nici pentru români, noi nu facem nici pentru occidentali. Noi îl facem pentru noi“. Această viziune vine din acel sâmbure pe care încă l-au mai avut satele noastre până acum câteva decenii și care se mai păstrează cumva – de sat medieval relativ izolat, în care viața omului se desfășoară de la naștere până la păcate (n.r. – moarte).
continuare pe adevarul.ro