RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Macron: Ar fi o „greşeală” din partea premierului israelian să refuze „armistiţiul” cu Hezbollah

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că ar fi „o greşeală” din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu să refuze armistiţiul propus în Liban şi că şi-ar asuma „responsabilitatea” pentru o escaladare regională, notează AFP, transmite Agerpres.

„Propunerea care a fost făcută este o propunere solidă. Ea nu a fost făcută fără bază”, a spus el în timpul unei conferinţe de presă la Montreal alături de premierul canadian Justin Trudeau.

Aceasta „a fost pregătită, negociată cu premierul Netanyahu şi echipele sale, atât de americani, cât şi de noi”, a subliniat el.

„Cred că ar fi o greşeală din partea prim-ministrului (israelian) să o refuze pentru că şi-ar asuma responsabilitatea pentru o escaladare regională, evident noi victime civile în Liban, o escaladare mult dincolo de asta pe care nimeni nu o va controla”, a insistat el.

  

„Trebuie absolut să ajungem la un armistiţiu imediat”, a adăugat premierul canadian, vorbind despre „imagini oribile”.

Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Canada, Australia, Japonia şi mai multe ţări europene şi arabe au îndemnat miercuri la un „armistiţiu imediat de 21 de zile” în Liban, după ce atacurile aeriene israeliene au ucis sute de oameni şi au strămutat alte zeci de mii în Liban în această săptămână.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

SURSE Cum arată împărţirea prefecţilor după negocierea din Coaliţie. Urmează discuţiile în partide

Redacția

Guvernul se întruneşte în şedinţă – analiză privind progresele înregistrate în realizarea ţintelor din PNRR

Redacția

Cristiano Bergodi, după ce Rapid a urcat pe locul secund: „Cea mai mare victorie din acest sezon”

Redacția
Încarcă...