News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Măcel în Gaza. Peste 50 de persoane, UCISE, lângă un centru de ajutor umanitar: „Au deschis focul ca şi cum vânau animale sălbatice”

Peste 50 de palestinieni, aflați în apropierea unui punct de ajutor umanitar din nordul Fâșiei Gaza, au fost uciși de „raiduri israeliene”. De asemenea, alte zeci de persoane au fost rănite în urma atacului, a declarat pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Protecţiei Civile, Mahmud Basal.

Oficialul palestinian a precizat că 57 de persoane au fost ucise de „raiduri ale ocupaţiei (Israel – n.r.)” ațintite „în direcţia persoanelor care aşteptau ajutor în zona Zikim, în nord-vestul Gaza City”, potrivit Agerpres.

Armata israelian a deschis focul asupra civililor „ca şi cum vânau animale sălbatice în pădure”, a precizat unul dintre supraviețuitorii măcelului.

Contactată de AFP, armata israeliană a afirmat că se informează asupra faptelor sesizate.

  

Mărturiile supraviețuitorilor: „S-a adunat mii de persoane, care încercau să obţină făină”

S-a adunat mii de persoane, care încercau să obţină făină„, a povestit Qasem Abu Khater, care se afla în zona punctului de distribuţie.

Tancurile trăgeau în mod aleatoriu asupra noastră şi lunetiştii ocupaţiei au deschis focul ca şi cum vânau animale sălbatice în pădure„, a mai declarat el.

Qasem Abu Khater este un bărbat palestinian în vârstă de 36 de ani și este originar din Jabalia,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Spania ar putea introduce un pașaport de vaccinare împotriva COVID-19 din luna mai

Redacția

Le Monde: Imperativul apărării europene și realitățile bugetare /Cazul Franței demonstrează LIMITELE resurselor

Redacția

Autoritățile elene se pregătesc pentru ce este mai rău. Insulele grecești se topesc la temperaturi de peste 40°C, iar riscul de INCENDII este ridicat

Redacția
Încarcă...