PSD și PNL nu s-au înțeles pentru comasarea alegerilor europarlamentare cu localele, principala problemă fiind lipsa unui consens în ceea ce privește un candidat comun dat de social-democrați la prezidențiale, lucru de neacceptat de către liberali, susțin surse din Coaliție pentru „Adevărul“.
PSD și PNL nu au ajuns la un numitor comun privind comasarea FOTO Inquam
„Cu comasarea a rămas foarte bine: în acest moment avem alegeri conform legii. Avem patru rânduri de alegeri. Cum am avut şi crize suprapuse, anul acesta vom avea şi alegeri suprapuse, într-un singur an, patru rânduri de alegeri“, a afirmat Marcel Ciolacu. Apoi, din rândurile PSD au început să curgă diferite mesaje privind faptul că partidul nu ține neapărat să comaseze vreun rând de alegeri, ci vrea doar să știe calendarul exact al acestora în 2024. Ceea ce nu spun social-democrații este că în Coaliție au cerut susținerea reprezentantului PSD la prezidențiale, drept candidat unic, pentru a fi de acord cu comasarea. În rest, celelalte lucruri puteau fi negociate mai ușor: candidați comuni în unele orașe, posibilă înțelegere pentru parlamentare și cooperări la nivel local. Însă și PNL e ferm pe poziții: candidat liberal la prezidențiale.
» Citește continuarea pe pagina autorului


