Documentațiile pentru scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție a modernizării Parcului Riama și de amenajare a patru terenuri de sport sunt aproape finalizate, iar într-o lună de zile se va demara achiziția în vederea stabilirii constructorului care le va executa.
Anunțul a fost făcut de către administratorul public al municipiului Pașcani, Claudiu Bodoașcă. Acesta a răspuns la o întrebare a unui jurnalist pe tema numărului neîndestulător de aparate de fitness din Parcul Municipal, că odată cu amenajarea Parcul Riama această problemă va fi rezolvată.
„Această problemă se va rezolva, cumva, atunci când vom reabilita parcul de la Riama. Documetația este aproape gata. Sper ca într-o lună de zile să fie scoasă la licitație modernizarea acelui parc și acolo dacă vă uitați pe lista de dotări sunt și foarte multe aparate de fitness. Într-o lună de zile se scot la licitație atât lucrările pentru Parcul Riama, cât și pentru cele patru terenuri de sport: trei multifunționale și unul de tenis”, a declarat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al municipiului.
Pe lista de investiții din acest an este prevăzută amenajarea a cinci terenuri de sport, în municipiul Pașcani. Două dintre acestea vor fi amenajate în oraș, iar trei în suburbii. Locațiile alese sunt în zona deal între Liceul Economic „Nicolae Iorga” și sala de sport a Colegiului „Mihai Sadoveanu”, în zona vale, pe strada Izvoarelor nr. 14 parc Riama, iar celelalte în suburbiile Lunca, Gâștești și Blăgești.