RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Lucian RUSU: O lege care face dreptate prosumatorilor și un pas concret pentru echitate energetică

În calitate de membru al Comisiei pentru Energie și vicepreședinte al Senatului, vara aceasta am purtat mai multe discuții cu reprezentanții prosumatorilor, autorități și companiile din domeniu. Drept urmare, salut adoptarea astăzi, în Parlament, a proiectului de lege privind drepturile prosumatorilor. El reprezintă un pas concret pentru echitate și predictibilitate în sistemul energetic.

Noua lege aduce modificări esențiale: compensarea lunară a energiei, posibilitatea redirecționării valorii surplusului către alte puncte de consum proprii și utilizarea acesteia pentru plata facturilor de gaze, acolo unde furnizorul este același.

Totuși trebuie să luăm act și de observațiile formulate de Asociația Prosumatorilor, care semnalează nevoia de aplicare corectă și transparentă a noilor reguli. Este important ca legea să nu rămână doar o victorie legislativă, ci să fie aplicată în mod real și echitabil pentru toți prosumatorii. Respectarea termenelor de facturare și aplicarea corectă a mecanismului de compensare necesită o monitorizare atentă.

Felicit colegii din Camera Deputaților care au votat astăzi pentru adoptarea acestei legi, rezultată în urma dialogului și al implicării tuturor celor care cred în energia verde. Am convingerea că vom continua să lucrăm împreună pentru ca drepturile prosumatorilor să fie respectate în fiecare etapă de implementare.

  

Legea va intra în vigoare după promulgarea de către Președintele României.

Related posts

Iași : Activitate de educație pentru promovarea integrității, în colaborare cu polițiștii rutieri (Foto)

Redacția

Ambasada României la Washington continuă și în 2024 programul de evenimente pentru promovarea parteneriatului cu Statele Unite și marcarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO. În 2023, ambasada a atras fonduri private de aproape un milion de dolari pentru promovarea României în SUA (P)

Redacția

Analiză din perspectivă istorică a motivării deciziei ICCJ în cazul Gheorghe Ursu (P)

Redacția
Încarcă...