Proiectul Rutei Ocolitoare a municipiului Pașcani va fi subiect de discuție în Parlamentul României, odată cu adoptarea proiectului de Buget Venituri și Cheltuieli pentru anul 2019.
Deputatul Marius Bodea a reiterat ieri pentru NewsPascani.com faptul că va solicita alocarea unei sume de bani din bugetul național pentru demararea acestui obiectiv. “Voi propune alocarea unei sume de bani pentru demararea investiției, așa cum am promis. Mă bazez pe sprijinul domnului deputat din Pașcani, dar și a celorlalți din județ. După cum am mai afirmat, vorbim de un proiect important pentru această zonă”, a susținut deputatul Marius Bodea.
În decembrie 2018 liberalii au organizat o conferință de presă în care au anunțat că proiectul rutei ocolitoare este unul fiabil. Deputatul Bodea a adus în discuție faptul că din datele obținute de la Ministerul Transporturilor proiectul are studiul de fezabilitate adoptat, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 255 milioane lei.
Ruta ocolitoare a municipiului este proiectată să aibă aproximativ 13 kilometri. Ea se intersectează cu drumul ce vine de la Iași, trece prin Vatra, străbate drumul spre Brătești spre Moțca. Cei doi liberali sunt de părere că odată realizat acest obiectiv ar putea fi legat de autostrada A8 și drumul expres Pașcani – Bacău – Ploiești.


