Eveniment important în apropiere de Paşcani. Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Siret-Moldova a avut astăzi lansarea oficială, în inima pădurii, la Restaurant Căprioara, din comuna Valea Seacă.
GAL Siret-Moldova este format din şapte primării ( Valea Seacă, Lespezi, Vânători, Todireşti, Hărmăneşti, Cotnari, Cepleniţa), cinci ONG-uri şi 25 de societăţi comerciale.
La lansare au răspuns prezent primarii comunelor implicate în asociaţie, reprezentanţi de ONG uri, persoane fizice şi juridice interesate să realizeze proiecte cu finanţare europeană. De asemenea, în sală au fost prezenţi mai mulţi producători de la Ceplenţia şi din împrejurimi care au adus spre degustare, produse proaspete.
Preşedintele asociaţiei este Ioan Lazăr, primarul de la Lespezi.
“Facem o muncă suplimentară pentru a putea da viaţă acestui GAL. Scopul acestei asociaţii este de a atrage fonduri suplimentare pentru administraţia publică locală, dar şi pentru agenţi economici, persoane fizice şi juridice din GAL”, a declarat primarul Ion Lazăr.
Astăzi, Grupul de Acţiune Locală Siret-Moldova, prin intermediul lui Gheorghe Barău – facilitator în cadrul asociaţiei, a prezentat celor interesaţi, strategia de dezvoltare a asociaţiei pentru perioada 2014-2020, precizând care este stadiul actual al procedurilor de lucru. “Strategia este rezultatul unei munci de trei ani. Acum avem finanţare pentru a o implementa. Bugetul total al proiectului este de 1.684.260,24 euro, structurat în două componente: funcţionare + animare şi implementare”.
Cei prezenţi au demonstrat interes faţă de cele expuse şi au fost curioşi să afle informaţii preţioase care îi vor ajuta la startul proiectelor în vederea obţinerii de fonduri europene.
Evenimentul s-a încheiat cu o tombolă cu premii.
{jcomments off}


