
O bătrână din comuna Lespezi a ajuns pe mâna medicilor, după ce a fost călcată de o căruță. Nefericitul eveniment a avut loc, în această dimineață, pe un câmp de pe raza localității.
Căruțasul a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție și de la Serviciul de Ambulanță. Femeia a fost transportată în Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În paralel, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.


