Lucrările la parcul din spatele Primăriei Paşcani, au fost reluate zilele acestea, după timp îndelungat în care nu s-a mai făcut nimic. Luni întregi, zona a arătat ca după război, deşi se află în apropierea sediului instituţiei centrale a municipiului nostru. Cu toate acestea, s-ar părea că sunt şanse ca situaţia să se schimbe.
Începând de săptămâna aceasta, firma care s-a angajat să modernizeze zona şi-a adus muncitorii la lucru. Conform reprezentanţilor Primăriei, în primă fază se va interveni pentru repararea zonelor în care pavelele au fost distruse, urmând ca mai apoi să fie rezolvată problema iluminatului. Tot ei sunt cei care se vor ocupa de amenajarea spaţiului verde.
“Cei de la firma Incom SA Iaşi au revenit, în sfârşit, pentru a termina lucrările de sistematizare, modernizare a parcului de lângă Primăria municipiului. A fost semnat un contract în valoare de 900.000 lei. Ei au început să refacă partea de pavele, multe dintre ele fiind degradate. Vor monta stâlpi electrici şi vor amenaja spaţiul verde din această zonă, a precizat Cristian Menegon”, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Dacă lucrarea va fi dusă la bun sfârşit, parcul de lângă Primăria Paşcani va arăta cel puţin decent, şi, probabil, nu va mai fi zona preferată de adăpost a câinilor comunitari, cum se întâmplă la acest moment.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


