NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

În 2019, 18.000 de copii s-au născut din mame minore în România. Țara noastră, campioană în Uniunea Europeană la acest capitol

Aproape un sfert din mamele care nu au împlinit vârsta majoratului, din Uniunea Europeană, trăiesc în România. Lipsa educației sexuale și sărăcia alimentează fenomenul, iar autoritățile au în acest moment doar niște strategii pe hârtie.

Marinela Valentina Bălan: Of, e o bucurie când facem copii. Dar la mine nu mai pot de tristețe. Nu mai pot.

Cu lacrimi în ochi Marinela vorbește despre ziua în care fiica ei cea mică, Alexandra, a anunțat-o că va deveni bunică pe vremea când nu împlinise nici 16 ani. Acum Alexandra are 21 de ani și trei copii. Pe primii doi i-a avut înainte de majorat. Pe ultimul l-a născut în urmă cu două săptămâni.

Marinela Valentina Bălan: Acasă nu a avut de unde ea să aibă scăpări proaste. De la anturaje acolo s-a ajuns.

Iar statisticile oficiale arată că în România astfel de cazuri nu sunt doar excepții. Un copil din zece este adus pe lume de o mamă minoră. Iar vârsta medie a unei mame minore în România a ajuns în 2020 la 15,4 ani. Mamele minore sunt mai tinere, în acest an, cu aproximativ 2 ani față de cele din 2018.

Datele Institutului Național de Statistică arată că anul trecut mamele minore au născut aproape 18.000 de copii. Deși în cifre absolute trendul este descrescător, în procente numărul copiilor care se nasc din mame minore rămâne la același nivel: 10%.

83% dintre mamele minore nu mai merg la cursuri. 15% dintre ele nu au mers niciodată la școală sau nu au terminat nici măcar școala primară

Mioara Moise, reprezentant Salvați Copiii: Minorele care rămân însărcinate fac parte din aceste familii cu venituri reduse, chiar în pragul sărăciei. Alte cazuri sunt din familiile a căror părinți sunt plecați din țară, iar copiii sunt lăsați în grija bunicilor sau a altor frați. 

83% dintre mamele minore nu mai merg la școală. 64% au abandonat școala încă dinainte de a rămâne însărcinate. 15% dintre ele nu au mers niciodată la școală sau nu au terminat nici măcar școala primară. Doar 36% dintre mamele minore au 8 clase de școală, și numai 7% termină și liceul.

Principala cauză a fenomenului: accesul limitat la informații despre educația sexuală și planificare familială. Pe hârtie, autoritățile știu exact ce e de făcut. În practică, mai puțin.

Mădălina Turza, președinte ANDPDCA: Din cauza lipsei lucrătorilor sociali, la firul ierbii, în rural și ruralul profund din România avem, iată, astfel de situații. 

Până ce situația mamelor minore va deveni o prioritate pentru autorități, copiii vor continua să nască copii în România.

digi24

loading...
Advertisements

Related posts

Revelion în stradă! Muzică bună, spectacol pirotehnic impresionant, dar autorităţile au lipsit

Ema Roman

Zece familii din Lunca Paşcani nu au apă pentru consumul propriu. Bătrân de 84 de ani:”Mi se lungesc ochii după apă”. Autorităţile nu au nicio soluţie

Ema Roman

Zilele Municipiului Pașcani: prestațiile lui Radu Ilie, Keo, Los Anonimos și Alina Eremia au fost cele mai apreciate

Diana Marcu
Încarcă...