
„Ziarul de Iaşi“ vă oferă astăzi o analiză în premieră, referitoare la amploarea pensionărilor care ar urma după aplicarea noilor legi ale Justiţiei. Practic, o treime dintre procurorii şi judecătorii ieşeni ar putea ieşi la pensie. La Curtea de Apel, de exemplu, pot pleca 10 din 12 judecători.
În mai puţin de un an, justiţia ieşeană ar intra în colaps. Noua lege a justiţiei care dă voie magistraţilor cu vechime de 20 de ani să se pensioneze poate reduce astfel cu o treime breasla magistraţilor ieşeni. 24 de procurori şi 58 de judecători din judeţ au peste 20 de ani vechime şi, dacă noua lege va intra în vigoare, vor putea „ieşi“ la pensie. Eventualele plecări ar putea lăsa un gol imens în justiţia ieşeană, care şi aşa funcţionează pe avarii. Aproape toate parchetele şi instanţele au şi acum deficit de personal, lipsind deja 4 procurori şi 10 judecători faţă de cât prevăd, pe hârtie, schemele. Plecările masive nu vor putea fi suplinite de magistraţii tineri, pentru care perioada de stagiatură se va dubla. Și chiar dacă s-ar păstra ritmul actual, nou-veniţii nu ar putea acoperi golul lăsat de pensionări. Anul acesta, de pildă, în circumscripţia noastră, adică cu tot cu Vaslui, au ajuns 4 procurori şi 10 judecători. Rezultatul poate fi dezastruos: creşterea volumului de muncă, mărirea timpilor de judecată şi, în final, slăbirea calităţii actului de justiţie.
10 din cei 12 procurori ai Parchetului Curţii de Apel s-ar putea pensiona imediat. Jale mare la toate instanţele şi parchetele! Modificările Legii 303/2004, privind statutul magistraţilor, ar putea duce la o slăbire substanţială a actului de justiţie. Iaşul este deja unul dintre oraşele în care atât instanţele, cât şi parchetele raportează, an de an, statistici peste media naţională în privinţa volumului de muncă al magistraţilor. Cu scheme de personal şi-aşa incomplete, judecătorii şi procurorii tineri s-ar putea trezi, în câteva luni, cu o povară şi mai grea.
Poarta pensionărilor anticipate la doar 20 de ani, deschisă de coaliţia de guvernare prin noile legi ale justiţiei, ar putea duce la o subţiere considerabilă a breslei magistraţilor. O treime dintre judecătorii şi procurorii din judeţul Iaşi, de la toate instanţele şi parchetele, au, în prezent, peste 20 de ani de vechime şi ar putea, când legea va fi promulgată, să se pensioneze. Un adevărat blocaj ar putea apărea la parchetele şi instanţele superioare, acolo unde cei mai mulţi magistraţi au peste 20 de ani vechime.
Cifrele instanţelor
Potrivit unui răspuns pe care l-am primit de la Curtea de Apel Iaşi, în judeţul Iaşi, în prezent, ar trebui să activeze 187 de judecători. Schemele de personal ale instanţelor ieşene nu sunt însă complete, la nivelul judeţul fiind un deficit total de 10 judecători. Fix 33,33% dintre judecători vor fi eligibili pentru pensionare, când modificările aduse de PSD-ALDE la Legea 303/2004 vor fi promulgate de preşedintele României. E vorba de un total de 58 de judecători, 15 dintre aceştia de la secţiile penale ale instanţelor.
Cei mai mulţi judecători care s-ar putea pensiona anticipat sunt de la Tribunalul Iaşi, acolo unde 29 dintre cei 59 de judecători au o vechime de peste 20 de ani. 9 dintre aceştia sunt de la Secţia Penală, unde schema e de 17 judecători.
Afectată ar putea fi şi Curtea de Apel Iaşi, instanţa ieşeană ai cărei judecători sunt cei care au, de regulă, ultimul cuvânt în cele mai multe procese. 21 dintre cei 41 de judecători de aici, 4 dintre ei de la Secţia Penală, au, în prezent, peste 20 de ani vechime şi ar putea ieşi la pensie.
Instanţele inferioare ar fi mai puţin afectate deoarece aici activează deja judecători mai tineri. Chiar şi aşa, din cei 59 de judecători de la Judecătoria Iaşi, 6 se pot pensiona, alţi 2 de la Paşcani şi Răducăneni fiind eligibili.
Calculul de mai sus nu include şi judecătorii militari.
Situaţia la parchete
30,3% dintre cei 79 de procurori ce activează în judeţul Iaşi au peste 20 de ani de vechime. E vorba de procurori ce lucrează în Iaşi, Paşcani, Hârlău sau Răducăneni, mai puţin cei de la DNA şi DIICOT, care sunt arondaţi direct Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din cei 79 de anchetatori, 24 sunt eligibili pentru pensionare.
O situaţie dramatică ar putea apărea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, unde lucrează 12 procurori, iar 10 au peste 20 de ani vechime. Practic, dacă toţi ar beneficia de dreptul legal al pensionării anticipate, această unitate de parchet ar putea paraliza.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi activează 21 de procurori, 10 având vechimea necesară pensionării.
continuare pe www.ziaruldeiasi.ro


