Credincioșii ortodocși îi sărbătoresc mâine pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În suburbia Sodomeni lăcașul de cult îmbracă straie de sărbătoare, când își va sărbători hramul.
Conform protopopului Pavel Postolachi, preotul paroh Mihai Dascălu se află internat în spital din cauza unor probleme de sănătate. Prin rotație, la biserica din Sodomeni, slujbele sunt oficiate de preoții din Boșteni și Brătești, în această perioadă.
Pe 29 iunie creștinii ortodocși cinstesc marea sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscută în popor și sub denumirea de Sânpetru de vară. Petru și Pavel au fost cei care au propovăduit învățăturile lui Hristos și, prin urmare, au contribuit la formarea Bisericii Lui Hristos. Odată cu acestă mare sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel reînvie numeroase tradiții și obiceiuri, păstrate încă în anumite regiuni ale țării.



