RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Hidroelectrica a anulat procesul de numire a unui directorul general. România va pierde bani din PNRR

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis, miercuri, să anuleze procesul de numire a unui director general al companiei, potrivit unui anunț transmis către BVB. Membrii Consiliului au decis că Mihai Aniței, care a fost mai mulți ani director general al combinatului Azomureș și Country Manager al grupului elvețian Ameropa, cu operațiuni în zeci de țări, „nu se aliniază pe deplin cerintelor asociate functiei de CEO in acest moment”.

Aniței a obținut cel mai mare punctaj dintre toți candidații la acest post, au declarat surse apropiate procesului de selecție.

Pe locul doi, aflat și el pe lista scurtă, Radu-Ioan Constantin, inginer și economist, care lucrează din 2008 în Hidroelectrica, pe funcții de conducere în zona de furnizare, a primit același verdict din partea Consiliului de Supraveghere: nu se aliniază pe deplin cerințelor asociate funcției de CEO în acest moment, spun sursele.

Consiliul de Supraveghere a decis reluarea imediată a procesului de selecție, se arată în comunicat. Însă, vineri, pe 28 noiembrie, expiră termenul aprobat de Comisia Europeană, până la care statul român trebuie să numească managerii la mai multe companii energetice, inclusiv Hidroelectrica. Aceasta este o obligație asumată de România prin PNRR.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

A fost confirmat un nou asteroid troian care împarte orbita cu Marte

Redacția

Declinul catastrofal al președintelui Emmanuel Macron și urmările sale politice pentru Franța

Redacția

De ce masca nu trebuie purtată mai mult de 4 ore

Redacția
Încarcă...