News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Halep și Țiriac au vorbit despre dopaj și cazul Sinner: „S-a tratat diferit, toată lumea a văzut”. „Mă stupefiază dopingul legal”

Simona Halep a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la care a participat și Ion Țiriac, că modul în care a fost judecat de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) cazul de doping al italianului Jannik Sinner a fost diferit de modul în care a fost judecată speţa sa, precizând că nu este corect.

„Nu doar simt, chiar s-a tratat diferit cazul lui Sinner. Toată lumea a putut să vadă. Nu am nimic cu Sinner, chiar cred că poate fi o contaminare. Am trecut prin asta, ştiu cât de greu este şi cât de urât este şi ce se poate întâmpla. Dar modul lui de judecată a fost diferit faţă de al meu şi nu a fost corect nici faţă de mine, nici faţă de ceilalţi sportivi care au trecut prin acest infern acum doi ani. Atunci cred că am fost vreo 3-4 jucători cu aceeaşi situaţie. Sper ca în viitor să se judece la fel, indiferent că eşti numărul 1 sau numărul 200 mondial trebuie să fii tratat la fel”, a afirmat Halep, prezentă la tragerea la sorţi a tabloului turneului Ţiriac Foundation Trophy 2024 de la Bucureşti.

Halep, care a ispăşit o suspendare de 9 luni,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Reacția Opoziției la anunțul privind suspendarea negocierilor pentru cabinetul Ciolacu

Redacția

Netflix pune banii pe masă în războiul licitațiilor pentru Warner Bros și HBO, după ce Paramount și-a îmbunătățit oferta

Redacția

Ciolacu, atac la Geoană: Nu poți să vii să ridici pretenții, să fii viitorul președinte al României cu niște șmecherii ieftine din 92-96. România s-a schimbat / Cum răspunde liderul PSD întrebat dacă el va candida la Președinție

Redacția
Încarcă...