RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Guvernul Nicolae Ciucă a trecut. La ora 15.00 are loc depunerea jurământului la Palatul Cotroceni

vot-fara-emotii-pentru-guvernul-pnl-psd-udmr:-cabinetul-ciuca-merge,-astazi,-in-parlament

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a obținut joi voturile de învestire în Parlament   şi deputaţii s-au reunit joi în şedinţă comună pentru votul de învestire a guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Toți miniștrii propuși de Nicolae Ciucă au primit aviz favorabil la audierile de miercuri din comisiile parlamentare de specialitate.

Rezultate oficiale

ACTUALIZARE 13.13 Au fost anunțate rezultatele oficiale ale numărării voturilor. 

Total parlamentari: 466

Parlamentari prezenți: 444

  

Voturi exprimate: 444

Voturi anulate: 0

Voturipentru: 318

Voturi împotrivă: 126

Abțineri: 0

Guvernul Ciucă a trecut

ACTUALIZARE 13.00 Votul s-a încheiat, a început numărarea bilelor.

Potrivit numărării paralele, Guvernul Ciucă a trecut cu majoritatea voturilor, au declarat surse politice.

Au fost 318 voturi „pentru” și 126 „împotrivă”.

A început votul pentru învestirea Guvernului Ciucă

ACTUALIZARE 12.15 Luările de cuvânt s-au încheiat, a început procedura de vot pentru învestirea Guvenului Ciucă.

Senatorii votează primii.

Pentru învestirea guvernului, este nevoie de cel puțin 234 de voturi „pentru”. 

Diana Șoșoacă: „Veți avea parte de cea mai mare nesupunere civică”

Senatoarea Diana Șoșoacă a declarat că va chema lumea la „nesupunere civiă” dacă vă fi votată legea certificatului verde și a vaccinării obligatorii.

„Domnule general Ciucă, într-o cu totul altă situație sanitară, poate ar fi fost bine o dictatură militară aici, în Parlament. Mă gândesc la Arafat cu armata lui de 90.000 de afgani și alti emigranți, care vor intra peste noi în case și ne vor vaccina obligatoriu”, a mai spus senatoarea.

George Simion: „Unde este micuţul, unde a plecat Florin Cîţu?”

ACTUALIZARE 12.03 Copreşedinte AUR, George Simion, l-a întrebat joi, de la tribuna Parlamentului, pe preşedintele de şedinţă, Marcel Ciolacu, „unde se ascunde” Florin Cîţu, care lipsea din sală. 

„Pe procedură, domnule preşedinte, nu l-am văzut pe preşedintele Senatului, pe domnul Florin Cîţu. Pe unde se ascunde? Unde s-a ascuns Florin Cîţu? Îi este frică, este jenat, poate intră în depresie, unde este micuţul, unde a plecat Florin Cîţu? Probabil este cu domnul Klaus Iohannis, (…) l-a trimis la câştigat preşedinţia PNL, ce s-a întâmplat? Domnii de la PNL, ce s-a întâmplat? Dacă aveţi demnitate, un singur lucru: bila neagră în urna albă şi bila albă în urna albă, asta ar fi”, a declarat George Simion în şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Ciucă.

Dan Barna: Domnule Ciolacu, ați reușit ce n-a reușit Iliescu

ACTUALIZARE 11.17 Dan Barna, declarații:

Nu e puțin lucru să scoți PNL de la guvernare de bună voie și să-l bagi înapoi ca anexă PSD.

Domnule Ciolacu, ați reușit ce n-a reușit Iliescu și meritați felicitări pentru asta.

Este prima oară când PNL predă guvernarea și ultima fărâmă de demnitate pe care o mai aveau.

Este penelism când înființezi un minister pentru doamna Firea, când anul trecut strigai că este incapabilă.

Președintele României este nașul colaborării care se naște astăzi.

Sunt surprins să văd că lipsește de la această cumetrie tristă.

Este a patra șansă pe care președintele Iohannis o dă PSD.

Coaliții absurde au mai fost în aceasta țară. Așa se va întâmpla și de data aceasta.

Marcel Ciolacu: PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România

ACTUALIZARE 10.52 Marcel Ciolacu, declarații:

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România. De aceea, PSD trebuia să facă o alegere în acest moment. Iar alegerea era următoarea: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă?

Sau ne vom folosi priceperea și experiența pentru a opri chiar acum prăbușirea, pentru a fi alături de români și a stabiliza țara?!
Am acceptat acum această provocare pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate. Și pentru asta am decis să intrăm cu prima linie a partidului.

Am propus oameni cu experiență politică și administrativă. Am venit cu profesioniști care au performat în mediul privat. Am venit cu medici de excepție. Nu este timp de experimente. Trebuie să aplicăm măsurile PSD încă din prima zi!

PSD știe să guverneze! Am demonstrat-o întotdeauna, mai ales când am venit ca să reparăm dezastrul unor alte guvernări.

Le mulțumesc tuturor miniștrilor PSD pentru că au acceptat această provocare grea. Și îi rog să fie alături de români în fiecare decizie luată!

Doamnelor și domnilor,

Eu cred că România are nevoie de un nou drum. Un drum în care statul are grijă de cetățenii săi, mai ales de cei mai vulnerabili. Un drum în care munca este încurajată și răsplătită. Un drum în care familiile cu copii sunt ajutate. Un drum care să aducă beneficii tuturor, indiferent că sunt la stat sau la privat.

Așa ceva nu s-a mai întâmplat în România în ultimii doi ani.

În pandemie, cei bogați s-au îmbogățit și mai mult, iar statul și-a pierdut simțul responsabilității față de oamenii care muncesc din greu, față de pensionari, față de familiile cu copii și firmele românești.

Acest lucru trebuie să se schimbe.

PSD intră la guvernare pentru a le fi alături celor care au luptat singuri până acum: bărbați și femei, mame și tați, părinți și bunici.

Este momentul să le demonstrăm românilor că pot avea o guvernare care să lucreze pentru ei, nu doar pentru cei bogați și privilegiați.

Mulți români duc o luptă dură cu greutățile în fiecare zi. Multora le este din ce în ce mai greu să plătească facturile, mâncarea, benzina sau medicamentele.

România trăiește în sărăcie, foame și frig. S-a scumpit tot ce se putea scumpi. Avem o inflație record și venituri înghețate pentru oameni.
Avem un drum lung în față pentru a crește din nou puterea de cumpărare.

Dar acum avem datoria să stopăm prăbușirea nivelului de trai!

PSD va pune în aplicare din prima lună de guvernare pachetul social!

Vom crește alocațiile, pensiile, salariul minim și indemnizațiile persoanelor cu handicap. În plus, pensionarii cu cele mai mici pensii vor primi un ajutor pentru a-și plăti facturile în această iarnă.

Și vă spun sincer: m-am săturat să aud că mereu NU sunt bani pentru oameni.

PSD a mai venit la guvernare în momente grele și a crescut veniturile. Așa vom face și acum. Vom aduce mai mulți bani la buget, dar și în buzunarele oamenilor.

PSD a guvernat întotdeauna pentru oameni! Și așa va fi în continuare!

Stimați colegi,

Trebuie să înțelegem că pentru a reuși să creștem veniturile este nevoie să punem mai întâi capăt haosului sanitar.

Acest guvern trebuie să protejeze- în sfârșit- viața cetățenilor săi.

A fost prea multă suferință în România în această perioadă. Am pierdut prea multe persoane dragi. Am pierdut frați și surori, am pierdut părinți și bunici, am pierdut chiar și copii și tineri cu tot viitorul în față. Mult prea mulți!

Acest lucru este inadmisibil! Iar aici statul are o mare parte din vină.

Am venit la guvernare pentru că e momentul ca oamenii să audă, în sfârșit, adevărul. Tot adevărul! Doar așa se va putea restabili încrederea în autorități.

Nu vă voi minți niciodată că am învins pandemia. Nu putem face asta. Și în niciun caz, singuri! Doar împreună – într-un parteneriat real, putem să depășim acest moment greu și să ținem lucrurile sub control.

Trebuie să dărâmăm zidul de ură care s-a înălțat între vaccinați și nevaccinați. Nu există români buni și mai puțini buni. Toți suntem români. Și toți vrem să ne luăm viețile înapoi!

De aceea, măsurile sanitare trebuie să fie luate și comunicate doar de profesioniștii în sănătate. Politicienii trebuie să facă un pas în spate.
Guvernul are datoria să ofere sprijinul logistic și financiar de care este nevoie.

Nu trebuie să luăm măsuri aberante, ci măsuri de bun-simț. Iar aici mă gândesc inclusiv la soluțiile pentru a ține școlile deschise, astfel încât copiii să aibă acces la educație în siguranță.

Dincolo de asta, nu uităm că România a fost total nepregătită pentru valul 4.

Această guvernare trebuie să prevină și să intervină eficient în lupta cu pandemia!

Trei măsuri vor fi esențiale: accesul la medicamente virale, testarea extinsă și o nouă campanie de vaccinare.

Spitalele nu mai trebuie sufocate doar cu bolnavi COVID, pentru că și pacienții cronici trebuie să aibă acces la tratament.

Vreau ca în această guvernare fiecare român să aibă acces la sănătate!

Doamnelor și domnilor,

Eu cred că aceasta este calea corectă pentru a reuși și pe plan economic.

Am venit la guvernare pentru a fi alături de firmele românești și de antreprenorii români! Trebuie ca firmele să rămână deschise și oamenii să muncească.

”Cumpără românește” va fi conceptul către care vom orienta economia.

Îi vom sprijini cu toată forța pe cei care produc în România. Pentru că un produs fabricat în România înseamnă locuri de muncă pentru români.
80 la SUTĂ din programul nostru economic conține măsuri pentru IMM-uri și companiile mari. Toate firmele care produc aici vor primi sprijin, indiferent de naționalitatea lor.

Vreau ca această guvernare să fie un partener sincer și serios pentru mediul de afaceri, indiferent că vorbim de afacerile mici sau de marile corporații.

La fel cum Agricultura va fi unul dintre motoarele de creștere economică.

Acest guvern va aduce pe masa românilor mai multe produse românești.

Vom crește subvențiile și vom relua toate programele de succes ale PSD.

Avem nevoie de siguranță alimentară, pentru că știm cu toții că următoarea criză mondială va fi una alimentară. De aceea, trebuie să fim pregătiți!

Doamnelor și domnilor,

Întoarcerea cât mai rapidă la normalitate depinde de noi.

Trebuie să lăsăm orgoliile și mizele politice mici. Trebuie să muncim din greu în această perioadă pentru a stabiliza lucrurile.
România nu a avut până acum un plan coerent de salvare.

PSD are un plan de bun-simț care să țină sub control pandemia și să ajute românii și firmele românești să treacă peste această perioadă critică.
Avem măsuri. Avem profesioniști. Și avem un dialog foarte bun cu partenerii sociali și mediul de afaceri.

Avem puterea să redăm încrederea în această țară. Și avem puterea să o facem mai bine decât înainte! Așa să ne ajute D-zeu!

Vă mulțumesc!

continuare pe digi24

Related posts

Rățoi se războiește cu ANI

Redacția

CP: Mesajul liderului PNL Pașcani cu ocazia împlinirii a 138 de ani la înființarea formațiunii politice

Redacția

Scandal la PSD Iași. Iată cum s-au poziționat delegații de la Pașcani la votarea noului Birou Politic Județean

Marius Parteni
Încarcă...