RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Grădinițele din Pașcani închise pe perioada verii. Părinții nu au depus cereri

Valul alarmant de infectări cu coronavirus a creat îngrijorare în rândul părinților din Pașcani, dar și măsurile pe care vor trebui să le respecte preșcolarii  pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19.

Din această cauză nu a fost făcută nicio cerere de înscriere pe perioada verii la unitățile din municipiu, iar acestea rămân închise, chiar dacă  Ministerul Educaţiei a dat undă verde pentru redeschiderea grădiniţelor de stat, în această perioadă. Părinţii au avut la dispoziţie trei zile pentru a depune cereri. Dacă vor fi solicitări în următoarea perioadă, grădinițele din Pașcani se vor deschide, prin rotație, în funcție și de numărul de copii care vor fi prezenți.

Cadrele didactice au ținut legătura cu părinții, au fost informați despre perioada de înscriere pe timpul verii și că trebuie să depună solicitări în acest sens, pentru a fi trimise la ISJ Iași, care a centralizat datele, însă din cauza contextului sanitar actual nu au fost depuse cereri. Momentan, grădinițele din Pașcani sunt închise, însă peste tot au loc acțiuni de curățenie și igienizare.

Menționă că singura creșă din Pașcani va fi redeschisă începând cu data de 1 iulie. Locurile sunt reduse semnificativ, vor fi 16, pentru a putea fi respectate condițiile sanitare impuse de autorități.

  

În vederea redeschiderii grădiniţelor pe perioada verii, Ministerul Educaţiei a realizat un ghid de măsuri de prevenţie. În primul rând, copiii vor reveni la grădiniță cu aviz epidemiologic. Preșcolarii cu boli infectocontagioase acute nu vor fi duși la grădiniță. Temperatura copilului se va măsura de către părinți, înainte de a pleca spre grădiniță. Dacă are simptome respiratorii sau febră (temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius), copilul nu se va prezenta la respectiva unitate de învățământ.

Transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitatea de învățământ trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine și încălțăminte de schimb, eventual, dispozitive medicale. Nu este permis schimbul de jucării și echipamente între casă/familie și unitatea de învățământ. Părinții/aparținătorii trebuie să poarte masca la predarea sau preluarea copiilor. Copiii vor fi organizați în grupuri mai mici pentru prevenirea și combaterea infecției cu noul coronavirus. Astfel la o suprafaţă de 72 mp vor fi primite două -trei grupe de câte cinci copii. La o suprafaţă de minimum 50 mp vor fi două grupe de câte cinci copii săptămânal, iar la o suprafaţă mai mică de 50 mp vor fi una – două grupe de trei sau cinci copii.


În cazul în care copiii vor dormi sau vor avea o perioadă de odihnă sau relaxare pe timpul zilei, locul fiecăruia în paturi va fi stabilit prin asigurarea unei distanțe minime de 1,5 m sau de cel puțin un pat. Micuții vor folosi pijamale și acestea vor fi depozitate în săculeți individuali. Nu se vor împrumuta pijamalele sau piese din ele unui copil pentru un altul care nu are în ziua respectivă. În timpul somnului, se va asigura o bună aerisire a sălii de grupă și, în acest sens, cel puțin un geam va fi deschis în poziție rabatată.

Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate , precum şi celelalte accesorii neesenţiale. Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea la mai puţin de doi metri.

Related posts

UGB Bacău şi-a prezentat oferta educaţională la Paşcani

Ema Roman

Actorii de la trupa Millo, în spectacol caritabil de Ziua Internaţională a Copilului

Redacția

Școala Specială Pașcani implicată în proiectul „I am Creative”

Redacția
Încarcă...