RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Gabriela Ruse a fost eliminată de la US Open, după un meci pierdut în setul 3. Paula Badosa: „Am crezut că joc împotriva Simonei Halep”

Gabriela Ruse a fost eliminată de la turneul US Open, după ce a pierdut în turul trei, în tie-break, setul decisiv, în fața jucătoarei Paula Badosa (numărul 29 WTA și favorită nr. 26).

Gabriela Ruse a pierdut în trei seturi: 6-4, 1-6, 6-7 (8-10, în tie-break).

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (122 WTA) s-a calificat pentru prima oară în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a trecut spectaculos – în turul doi – de cehoaica Barbora Krejcikova (8 WTA, favorită nr. 8), câştigătoarea trofeului de la Wimbledon din acest an, în două seturi, 6-4, 7-5,

Gabriela Ruse (26 ani) s-a calificat pe tabloul principal de la US Open fiind venită din calificări. Ea va primi din partea celor de la US Open 215.000 de dolari, dar și 130 de puncte în clasamentul WTA, conform Digisport.

  

La final, Paula Badosa a oferit un moment amuzant și a comparat-o pe Gabriela Ruse cu Simona Halep.

„Mi-am întrebat antrenorul ce pot face, pentru că ea juca foarte bine. Am crezut pentru moment că joc împotriva Simonei Halep. Acum o să fiu obosită,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Uniunea Europeană anunță că și-a evacuat întreg personalul aflat în Afganistan

Redacția

Trend descrescător al infecțiilor cu noul coronavirus, în judeţul Iaşi

Redacția

Şeful PSD Iaşi, deranjat că nu a știut de vizita premierului la Iaşi. „Parcă Bolojan ar fi venit clandestin”

Redacția
Încarcă...