RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Formularul de localizare a pasagerilor va deveni obligatoriu în UE. Rafila: Noi operaționalizăm asta până în 20 decembrie

Formularul de localizare a pasagerilor devine obligatoriu în Uniunea Europeană, a spus miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a declarat, miercuri, înaintea ședinței de Guvern, că la reuniunea miniștrilor sănătății din Uniunea Europeană, statelor membre li s-a recomandat intensificarea campaniilor de vaccinare și introducerea formularului de localizare a pasagerilor.

“Ieri am fost la reuniunea miniștrilor sănătății din Uniunea Europeană. Dincolo de îngrijorările legata de noua variantă Omicron, care recomandă statelor membre intensificarea campaniilor de vaccinare și introducerea – și aici am fost oarecum preventivi – introducerea de către toate statele membre ale acelui formular de localizare a pasagerilor care va deveni obligatorie în cadrul UE.

E bine că noi o să operaționalizăm asta până în 20 decembrie”, a declarat Alexandru Rafila.

  

Potrivit acestuia, înlesnirea unora dintre restricții trebuie să vină la pachet cu respectarea legii: “Cred că ar trebui să ne uităm asupra cadrului legal care îi sancționează pe cei care nu respectă prevederile legale. Lucrul ăsta trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea. Nu putem să avem niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor”.

“Ideea este că noi trebuie să ținem lucrurile sub control și să nu avem cumva un următor val care să ne pună probleme greu surmontabile”, a spus Rafila.

digi24

Related posts

Mai mulţi simpatizanţi ai USR cer demisia liderului partidului Dan Barna

Redacția

Medic ATI: Aparate de zeci de mii de euro se ard pentru că sunt puse în prize de 2 lei

Redacția

INSP: Peste 138.000 de cazuri de infecţii respiratorii, din care circa 10.000 de cazuri de gripă clinică

Redacția
Încarcă...