NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Festivitate de închidere a Zilelor Liceului Economic ”Nicolae Iorga”

În perioada 1-6 decembrie, Liceul Economic ”Nicolae Iorga”, a fost în sărbătoare, celebrând și anul acesta Zilele Școlii.

 

În această perioadă, cadrele didactice și elevii au fost implicați în diferite proiecte și activități deosebite printre care: activități de Ziua Națională, dezbateri și expoziții tematice, lansare de carte, proiectul ”Bradul de Crăciun”, proiectul ”Școala Copiilor Sănătoși, concurs de lectură, lansare de revistă dar și ateliere de creație și concursuri de Moș Nicolae.

  

Astăzi, 6 decembrie Zilele Școlii s-au încheiat cu un program special ce a avut loc în holul școlii. Aici au fost prezenți directorul Gheorghe Spiridon, cadrele didactice și elevii școlii cât și directori de la alte școli din municipiu. Din partea administrației locale a fost prezent viceprimarul Vasile Axinte, din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași a fost prezent inspectorul Cristi Iordăchioaia.

În prima fază directorul Gheorghe Spiridon, a ținut să felicite cadrele și personalul școlii pentru toate activitățile în care s-au implicat. Tot el a ținut un scurt discurs despre istoricul școlii și despre  istoric, criticul literar, documentaristul, dramaturgurgul și poetul Nicolae Iorga.

”Onorați invitați, stimați colegi, dragi elevi, în urmă cu 17 ani, pentru prima dată în acest oraș școala noastră a avut inițiativa de a o serie de activități sub egida Zilele Școlii. O inspirată alegere a făcut ca zilele școlii noastre să fie marcate de sărbătorirea lor în cadrul unor salbe de festivități, ziua Sfântului Andrei, Ziua Națională a României și Sfântul Nicolae.” a declarat Gheorghe Spiridon directorul Liceului Economic ”Nicolae Iorga”

Viceprimarul Vasile Axinte, a ținut să felicite această activitate a școlii, iar pe cei din conducere i-a asigurat că au sprijinul autorităților locale oricând îl vor solicita.

”Din partea Unității Administrativ Teritoritale vreau să felicit conducerea școlii, elevii, cadrele didactice, cu ocazia zilelor școlii. Vreau să îi felicit în special pe elevi pentru rezultatele obținute și să aducă rezultate cât mai bune și în anii viitori. Vă asigurăm că vom fi alături de conducerea școlii să vă sprijinim atât financiar cât și material.” a declarat viceprimarul Vasile Axinte

Reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Iași, Cristi Iordăchioaia a transmis mesajul Cameliei Gavrilă, șefa inspectoratului.

”Am să transmit mesajul conducerii Inspectoratului Județean. Vă doresc să sărbătoriți în continuare frumos, pentru că această festivitate coincide cu debutul sărbătorilor de iarnă și este perioada cea mai frumoasă din viața fiecărui creștin”. a declarat Cristi Iordăchioaia inspector școlar

La finalul evenimentului ansamblul ”Ghiocelul” condus de către profesorul Gheorghe Arșinel a susținut un concert cu muzică patriotică dar și populară.  

Citește și {loadposition articlescategoryload} – Shortcut

Advertisements

Related posts

Serbare de sfârșit de an la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani

Ema Roman

Ziua Mondială a Educaţiei este privită cu tristeţe de cadrele didactice din Paşcani

Teona Gherasim

Vicepreşedintele CSM şi-a plagiat total teza de doctorat, coordonată de Tudorel Toader

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site