News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Festival Medieval la Târgu Neamț

A început numărătoarea inversă pentru Festivalul Medieval din Târgu Neamț. Deja renumită, manifestarea susține ideea de a face o incursiune în trecutul istoric al zonei Neamţului având în vedere, în primul rând, promovarea Cetăţii Neamţ, a imaginii oraşului Târgu Neamţ și a județului Neamț și atragerea unui număr cât mai mare de turişti.

 

  

Anul acesta, Zilele Cetății Neamț (ediția a XVIII-a) au loc în perioada 29 iunie- 1 iulie. Atunci, orașul Târgu Neamț se va îmbrăca într-o manta a timpurilor de altădată.

Cavaleri și domnițe, la poalele Cetății Neamț

 Organizatorii evenimentului pun la cale ultimele detalii pentru a veni în fața nemțenilor și a turiștilor cu un program complex şi atractiv.

Deschiderea oficială a evenimentului va fi vineri, 29 iunie, după care vor urma diverse manifestări cultural-artistice. În Parcul Cetate și la fortificația medievală de pe Culmea Pleșului,  vremurile de altădată vor fi aduse în prezent de cavaleri și străjeri, domnițe și spectacole live de muzică medievală.

Cei prezenți vor asista la turniruri, demonstrații de spadă,  prezentare de arme și tehnici de luptă, dansuri tematice medievale, spectacole de reconstrucție istorică, Treasure Hunt, parade cu torțe ș.a. Străjerii Cetății Neamțu’ vor fi gazde pentru numeroase ordine cavalerești din întreaga țară, dintre care îi amintim pe Cavalerii Cetăților Bârsei și Compania Ursului Brun, Paladinii de Terra Medies, Deutsches Freikorps, Străjerii Cetății Sucevii.

 Povești din Europa Medievală în jurul Ceaunelor Fermecate

Organizatorii propun publicului și activități dedicate Anului Centenar- expoziții, atelier de confecționat însemne Centenar ș.a. În plus, de Zilele Cetății Neamț vin tineri din Polonia, Grecia, Turcia, Letonia și Croația cu Povești din Europa Medievală, în cadrul unui proiect Erasmus +.

Nu vor lipsi nici preparatele culinare traditionale. Cei veniți în parcul de la poalele Cetății Neamț vor putea să deguste bucate care mai de care, în cadrul Festivalului „Ceaunul Fermecat”.

Tot până în seara de duminică, 1 iulie, meșterii populari vor expune în Parcul Cetate obiecte tradiționale, lucrate cu dibăcie și migală.

 articolul integral pe www.ziartarguneamt.ro

Related posts

Ziua Copilului sărbătorită în avans la Târgu Frumos. Bugetul pentru eveniment a fost aprobat de Consiliul Local

Oana

Veteran de război din Pașcani premiat de autorități

Oana

Tinerii din Pașcani fac curățenie în Parcul Municipal: “Prin noi, cei mici, să-i educăm pe cei mari”!

Teona Gherasim
Încarcă...