
Fermierii din Iași care nu au încasat integral subvențiile primesc banii de la APIA. Problemele privind plata subvențiilor la timp, respectiv până la 30 iunie 2026, au apărut din cauza lipsei unor sisteme informatice necesare pentru campania de plăți aferentă anului de cerere 2025. Fermierii din Iași au primit subvenții în valoare de peste 75,07 milioane de euro. Plata subvențiilor începe în luna octombrie și se încheie în luna iunie a anului următor. De exemplu, pentru anul 2026, plata începe în octombrie și se încheie în iunie 2027.
Fermierii din Iași care nu și-au încasat integral subvențiile primesc banii de la APIA în aceste zile. Începând cu 2 iulie 2026, se plătesc subvențiile din mai multe măsuri pentru dezvoltare rurală.
Fermierii din Iași încasează integral subvențiile de la APIA, sume cuprinse între 105 și 129 de euro la hectar
Fermierii din Iași care nu au primit integral subvențiile de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) le vor încasa în această perioadă. Este vorba despre fermierii care exploatează terenuri agricole și crescătorii de animale, care nu au încasat subvențiile pentru toate măsurile solicitate. Astfel, începând cu 2 iulie 2026, au intrat la plată sumele restante pentru acești beneficiari ai măsurilor de dezvoltare rurală, unde procesarea dosarelor a înregistrat întârzieri. Problemele privind plata subvențiilor la timp, respectiv până la 30 iunie 2026, au apărut din cauza lipsei unor sisteme informatice necesare pentru campania de plăți aferentă anului de cerere 2025, au transmis reprezentanții APIA.
Fermierii primesc banii în Intervenția DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente din PS PAC 2023–2027, Intervenția DR-02 – Agro-mediu și climă pe terenuri arabile din PS PAC 2023–2027, Intervenția DR-03 – Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon, Intervenția DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării din PS PAC 2023–2027, DR-09, DR-10, DR-11 – Zone cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice și Submăsura 11.1 – Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică. Primesc subvențiile pentru pajiști, culturi verzi, culturi ecologice, adaptarea la efectele schimbărilor climatice și pentru animalele din ferme. Sumele sunt cuprinse între 105 și 129 de euro la hectar, iar pentru crescători, între 40 și 300 de euro/UVM/an.
„Suntem în continuare alături de fermieri, cu orice sprijin au nevoie”, au transmis reprezentanții APIA Iași. Specialiștii instituției atrag atenția că fermierii riscă să piardă subvențiile dacă incendiază terenurile agricole.
Fermierii din Iași au primit subvenții în valoare de peste 75,07 milioane de euro
Datele furnizate de APIA arată că, până la data de 1 iulie 2026, suma totală autorizată la plată pentru beneficiarii din județul Iași este de 75,07 milioane de euro. Cea mai mare valoare autorizată la plată până în prezent pentru un fermier din județul Iași, care exploatează terenuri agricole, este de 403.090,26 euro.
În ceea ce privește crescătorii de animale din județul lași, cea mai mare sumă autorizată la plată pentru un singur beneficiar este de 353.410,02 euro. Inspectorii APIA au demarat controalele în teren la fermierii care au cerut subvențiile în acest an. Verificările au început de la 1 iulie 2026 și se derulează până la 15 octombrie. Fermierii din Iași trebuie să știe că, anul acesta, vor fi mai multe tipuri de controale efectuate de către inspectorii Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), dar vor fi mai puțini beneficiari verificați. Anul acesta sunt cinci tipuri de controale, atât administrative, cât și la fața locului, dar și un număr mai mic de fermieri controlați.
În campania 2026 s-au depus 14.293 de cereri pentru 283.199,60 de hectare. Toți acești fermieri vor fi verificați, respectiv documentele depuse, inclusiv prin satelit. Ceilalți, peste 200 de beneficiari, sunt supuși tuturor tipurilor de controale. Astfel, inspectorii APIA îi vor anunța în prealabil că vor veni la fermă și îi vor verifica. Cel mai important control este cel la fața locului, controlul clasic.
În această perioadă, fermierii din Iași care nu au încasat integral subvențiile pentru anul de cerere 2025 primesc banii de la APIA.


