RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Fapte, nu vorbe! Semafoarele puse în funcțiune anul trecut încep să se dezmembreze

Mare atenția dacă circulați prin intersecțiile semaforizate din municipiu. Parte din componentele semafoarelor au început să cedeze. Este și cazul unora din intersecțiile de la Gară și fostul sediu al Constructorul. 

 

Dacă anul trecut semafoarele înregistrau erori tehnice, acum unele din ele au început să se dezmembreze. În intersecția de la Gară, pe sensul de mers spre Parcul Peștișorul o parte din caseta luminoasă a unui semafor s-a desprins. Orice vehicul de mare tonaj care trece prin zonă îl poate agăța. Mai mult sunt și probleme de funcționare.

  

În zona deal, în intersecția din fața fostului sediu Constructorul, apărătoare de ploaie a unui semafor se mai ține doar într-un șurub.

Reamintim faptul că pentru semaforizarea intersecțiilor străzilor Gării cu Ceferiștilor, Grădiniței cu Ștefan cel Mare, în dreptul Spitalului Municipal de Urgență, și Grădiniței cu Moldovei în dreptul Constructorul, bugetul public au fost cheltuiți aproximativ 400.000 lei.

Related posts

Sancţiuni drastice pentru administraţiile de bloc care nu deţin sau nu menţin cartea tehnică a clădirii. Voi o aveţi?

Redacția

Mii de navetişti lăsaţi fără tren. „Nu putem să preluăm toate rutele“

Redacția

Atenție, șoferi! Se efectuează lucrări de toaletare arbori la Drăgușeni, pe DN 2, județul Suceava.

Redacția
Încarcă...