NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Familii îndurerate după ce le-au dispărut morții îngropați în cimitirul din Pașcani. Pavel Postolachi către cei înlăcrimați:”Rezolvăm problema. Îl scoatem pe cel îngropat acum și îl mutăm în alta” (VIDEO)

Acuzații extrem de grave la adresa unei mari fețe bisericești din Pașcani, într-o perioadă extrem de importantă pentru spiritualitatea creștină. Mai multe familii se plâng că mormintele unde se aflau îngropate rudele lor au dispărut peste noapte, iar în locul lor au fost înmormântate alte persoane. Aceștia îl acuză pe Protopopul Pavel Postolachi că le-a vândut locurile de veci fără ca ei să știe nimic.

 

Vorbim despre două familii, una din Pașcani, iar cealaltă din Ruginoasa, care susțin că aveau locuri de veci cumpărate. De ceva vreme ele au fost profanate, distruse, iar osemintele omenești ale celor îngropați au dispărut.  

  

Soții Ștefănucă din Ruginoasa aveau îngropat în cimitirul din Pașcani din anul 1993 pe fiul lor, decedat la doar patru luni de la naștere. Aceștia spun că au venit înaintea Sfintei Sărbători a Paștelui să facă curat la mormânt. S-au trezit că locul de veci nu mai există și că acolo este îngropat altcineva. Crucea fiului era aruncată la câțiva metri de mormânt, în niște boscheți.

Aceștia au mers la protopopul Pavel Postolachi, pentru a cere explicații în acest caz. Răspunsul său a fost unul halucinant. Preotul le-a transmis membrilor familiei că mormântul nu era îngrădit și că osemintele fiului lor s-au topit. ”Pe data de 1 martie a fost ziua copilului meu, care a decedat. Au venit frații lui să aprindă o lumânare la mormânt, iar mai apoi am fost noi pe data de 3 martie. Când am revenit să facem curat, înainte de Sfintele Sărbători Pascale, am constatat că este altcineva îngropat aici. Locul de veci este cumpărat de noi, însă nimeni nu ne-a anunțat că mormântul va fi înlocuit. Am mers la părintele Postolachi, l-am întrebat ce se întâmplă. El a argumentat că locul nu era îngrădit și că oasele s-au topit. Părintele a zis că o să ne dea un loc undeva într-o margine de cimitir ca să avem unde să ne rugăm. Crucea de la mormântul copilului am găsit-o aruncată în niște boscheți din apropiere. Am făcut plângere împotriva preotului, cât și împotriva familiei care a înmormântat o rudă aici în locul nostru”, ne-a declarat Ion Ștefănucă, tatăl copilului înmormântat, al cărui loc de veci a dispărut din cimitir.

Astăzi acesta căuta prin gunoaiele din cimitir rămășițe ale copilului. A găsit crucea aruncată lângă un gard. Spusele tatălui sunt confirmate de persoane care au îngropați morți în apropierea locului de veci unde a fost înmormântat copilul.

Familia a depus o plângere la Poliția Pașcani. Astăzi la fața locului s-au deplasat lucrătorii de la Biroul Investigații Criminale care au făcut măsurători și poze.

„La data de 23 aprilie anul acesta, polițiștii au fost sesizați cu privire la infracțiunea de profanare de morminte și abuz în serviciu. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea situație de fapt, urmând a se propune soluție legală prin Parchet”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.  

A doua situație pe care am întâlnit-o astăzi este aceea a familiei Guțu. Aici, locul de veci al lui Paul Emil Guțu, decedat în urmă cu 10 ani, a dispărut în toamna anului trecut. Oamenii au mers la mormânt într-o zi din luna noiembrie a lui 2013, dar nu au mai găsit nimic. Aceștia s-au orientat după mormintele din vecinătate, pe care le cunoșteau, și s-au trezit că acolo nu mai există mormântul rudei lor, ci al unei alte persoane.

Ca și în primul caz, crucea a fost găsită aruncată pe undeva prin cimitir, iar explicațiile nu au venit nici măcar în ziua de astăzi. Viorel Mânea, este soțul fiicei celui decedat și cel care a găsit o altă persoană îngropată, care din declarațiile bărbatului nu ar fi din Pașcani ,ci din Cotnari.

”Am venit să aprind o lumânare  la mormântul bunicilor soției și a tatălui socru. Mormântul a fost profanat, smulsă crucea de fier din postament, grilajul fărâmat și înmormântată o altă persoană. La sfârșitul anului trecut, în luna noiembrie, s-a întâmplat acest lucru. Nu am primit nici un anunț, nici un răspuns, nimeni nu a anunțat absolut nimic. Nu este singurul caz de acest tip, mai sunt cazuri și nu ne lăsăm până această problemă nu va fi rezolvată”, ne-a declarat Viorel Mânea.

Protopopul cere răgăz să rezolve problema 

La insistențele reporterilor Actualitatea Tv, protopopul Pavel Postolachi a venit astăzi după slujba oficiată la Biserica Înălțarea Domnului pentru a discuta cu familia Ștefănucă. Inițial într-o discuție telefonică protopopul a susținut că în acest caz s-a produs o greșeală, de care el nu se face vinovat.Mormântul nu era îngrijit. Au venit la noi cei care au acum mortul îngropat acolo și au susținut că locul nu este al nimănui. Acum a apărut problema cu cetățeanul acesta. Eu i-am spus că îi vom da loc în altă parte. I-am spus să pună și el acolo o cruce, că dacă copilul s-a topit, pământul nu a fost dus în altă parte. Căutăm să rezolvăm situația„, ne-a declarat telefonic Pavel Postolachi.

Atunci când a venit în cimitir pentru a discuta cu Ion Ștefănucă, protopopul a avut o altă variantă și a refuzat să fie filmat. El a solicitat familiei un răgaz pentru a clarifica problema, în sensul să le pună la dispoziție un alt loc de veci, unde să fie mutate osemintele.”Te rog, cîteva zile așteaptă. Doar noi ne știm, suntem prieteni de foarte mult timp. Găsim o soluție să rezolvăm. La urma urmei îl scoatem pe cel îngropat acum acolo și dăm familiei alt loc, iar cel actual rămâne al tău. Ne trebuie doar un aviz de la Sănătate (n.r. Direcția de Sănătate Publică) și rezolvăm. Nu e așa de greu. A fost o greșeală. Doamna care are acum acolo persoana îngropată a spus că a strâns osemintele și le-a pus într-un săculeț„, i-a transmis protopopul lui Ion Ștefănucă.

Chiar și jurnaliștilor le-a sugerat să mai aștepte cu acest material, că se va rezolva problema. La cererea familiilor, Actualitatea Tv și newspascani.com prezintă însă dramele lor.     

Pașcaniul nu are cimitir. Autoritățile sunt impasibile

Pavel Postolachi s-a declarat chiar și neputincios astăzi, atunci când am discutat cu el despre acest caz. El așteaptă de la autoritățile locale sprijin pentru a amenaja noul cimitir, acolo în cartierul Fântânele, pe terenul din spatele școlii Ion Creangă.

Am vorbit la Primărie să facem ceva. A fost demolată acolo grădinița aceea și avem promisiuni că se va face cale de acces prin curtea școlii. Și așa acolo nu mai este nimic. Se va face. Eu mai mult nu pot să fac. Am tot cumpărat teren de la oamenii de aici din jur, să nu lăsăm oamenii cu problemele nerezolvate. Alții cer mult, cu unii ne înțelegem„, a mai subliniat în discuția cu jurnaliștii, Pavel Postolachi.

La finalul întrevederii protopotul a promis că va fi mai deschis și a propus echipei Actualitatea Tv să realizeze mai multe materiale informative cu modul cum se derulează lucrările la catedrala din municipiu, contra unui contract de publicitate.  

{flv}diverse/morminte_profanate{/flv}

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

     

 

 

Advertisements

Related posts

Un coș de fum și o sobă au provocat două incendii în apropiere de Pașcani

Oana Cordoneanu

Bărbat găsit mort într-o casă din Mogoșești-Siret

Redacția

Adolescentă descoperită de mama ei în timp ce năștea în cameră. Bebelușul a murit

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site