News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Facturile pentru încălzirea clădirilor Primăriei Pașcani și a Colegiului „CF Unirea” sunt foarte mari! Pintilie spune că sunt bani, dar trebuie făcută economie la gaz

Majorarea prețurilor la utilități nu pune în pericol funcționarea Primăriei Municipiului Pașcani și a instituțiilor de învățământ. Chiar dacă prețul la gaz a crescut vertiginos, comparativ cu anul trecut, în bugetul local au fost prevăzute sumele necesare. Primarul Marius Pintilie spune că față de 2021 sumele alocate pentru utilități au fost triplate.

Prezent într-o emisiune difuzată de Actualitatea TV, primarul Marius Pintilie a explicat că pentru încălzirea clădirii în care funcționează Primăria Municipiului Pașcani s-au cheltuit în luna ianuarie 80.000 de lei. Acest fapt l-a determinat să solicite celor care administrează clădirea să diminueze consumul de gaz necesar încălzirii, față de anul precedent.

„Referitor la scumpirile pe care le observăm în aceste zile cu toții, suntem pregătiți, nu vor fi probleme. Noi pe bugetul anului 2022 am previzionat și bugetat aceste scumpiri, nu chiar la nivelul pe care-l vedem astăzi, dar am anticipat. Mai simplu vă spun că aproape orice cheltuială cu gaz, curent, am triplat-o. În sensul că am pus pe buget să avem bani de 3 ori mai mult. Suntem pregătiți, nu anticipez să avem probleme. Clar că nu ne convine să plătim acești bani pe utilități. Clădirea mare a Primăriei Municipiului Pașcani a consumat gaz de 80.000 de lei în luna ianuarie. Costurile sunt mari, dar pe de altă parte încercăm să facem pe tot posibiliul să consumăm o cantitate mai mică de gaz. Am dat o dispoziție pentru cei care administrează clădirea primăriei să facem o evaluare și o comparație cu ce a fost anult trecut cu anul acesta, având ca obiectiv reducerea cantității de gaz.  Pe metri cubi sau pe kilowat. Că vom plăti mai mult, asta este inevitabil. Vedeți și dumneavostră ce prețuri sunt astăzi la curent și gaz,” a explicat Marius Pintilie.

  

Facturi foarte mari au venit și la unitățile de învățământ din municipiu, însă nu există riscul ca acestea să nu fie achitate. Pintilie a dat exemplul Colegiului CF ”Unirea” acolo unde față de anul trecut valoarea facturilor pentru gaz a crescut cu 60.000 de lei. Chiar dacă primăria va aloca banii pentru achitarea acestor facturi, primarul a solicitat, consumul de gaz să se facă raportat la ceea ce s-a consumat în anul precedent.

Am avut o discuție cu directorii Colegiului „CF Unirea” deoarece este într-o situația financiară mai dificilă acum, pe aceste costuri de utilități, pentru că este un colegiu cu foarte multe corpuri de clădire. Sunt mari cheltuielile acolo. Doamna director mi-a explicat că diferența între facturi de pe an de an este de 60.000 de lei. Am asigurat-o că o să facem tot posibilul să achităm, bineînțeles neîncurajând consumul. Adică la fel cum facem la clădirile noastre, o să facem o comparație cu ce s-a consumat în perioada anului trecut și o să-i ajutăm financiar cu condiția ca și ei să facă economie cât se poate,” a mai spus primarul Pașcaniului.  

Related posts

De la 1 ianuarie salariul minim pe economie va fi de 2.550 de lei

Redacția

Ședința comisiilor reunite, din cadrul Consiliului Local Pașcani 26 martie 2026 (Video-Live)

Redacția

Zeci de persoane au stat la coadă să își plătească taxele și impozitele locale pe 2022

Marius Parteni
Încarcă...