La peste trei decenii de la Revoluție, Ion Iliescu rămâne una dintre cele mai disputate figuri ale istoriei recente. Pentru unii, este arhitectul tranziției spre democrație. Pentru alții, simbolul unei rupturi false și al unei continuități toxice.
Primul președinte de după Revoluție, Ion Iliescu. FOTO: AFP
„Weekend Adevărul“ a invitat doi tineri analiști – Vlad Adamescu și Răzvan Petri (absolvenți de Științe Politice la King’s College London și fondatori ai platformei Politica la Minut) – să răspundă acelorași întrebări despre rolul, moștenirea și contradicțiile acestui personaj esențial pentru înțelegerea postcomunismului românesc. Răspunsurile lor oferă o radiografie lucidă, în oglindă, despre Iliescu – între stabilitate și violență, între reformă și conservatorism, între memorie și justiție întârziată.
„Weekend Adevărul“: Cum plasați figura lui Ion Iliescu în cronologia istoriei recente a României? Este el mai degrabă o verigă de legătură între regimul comunist și cel democratic, sau un obstacol în calea unei tranziții autentice?
Vlad Adamescu: Țările din Europa Centrală și de Est se înscriu în două mari categorii: cele în care în 1989 și imediat după au venit la putere reprezentanții opoziției anticomuniste – precum Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – și cele marcate de continuitate,
» Citește continuarea pe pagina autorului