Elveţia a cerut Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să reducă raza de acţiune a directorului său adjunct din Rusia pentru a „garanta independenţa şi credibilitatea” organizaţiei, relatează AFP, citată de Agerpres.
Consiliera federală care răspunde de domeniul energiei, Simonetta Sommaruga, a trimis pe 1 aprilie o scrisoare în acest sens directorului general al AIEA, Rafael Grossi, a precizat Biroul federal al energiei, confirmând o informaţie furnizată de ziarul 24 heures.
„Pentru Elveţia, independenţa şi credibilitatea AIEA, precum şi încrederea în activităţile sale sunt importante”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a ministerului într-un e-mal către AFP.
Scrisoarea Simonettei Sommaruga îi cere lui Rafael Grossi să se asigure că adjunctul său Mihail Ciudakov se recuză în sarcinile legate de Rusia sau de Ucraina şi nu mai primeşte nicio informaţie confidenţială, precizează cotidianul.
Organizaţia anti-nucleară Greenpeace a cerut la rândul său excludarea lui Ciudakov.
Potrivit ziarului 24 heures, acţiunea Simonettei Sommaruga este legată de faptul că Ciudakov a ocupat multă vreme un post de conducere la o filială a Rosatom, compania publică rusă care joacă un rol important în ocuparea ilegală a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Ucraina,
» Citește continuarea pe pagina autorului


