News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Un singur elev din Pașcani a obținut media 10 la BAC. Sunt cinci medii de 10 în tot județul Iași

Un elev din Pașcani a reușit să treacă examenul de Bacalaureat cu media 10 pe linie, fiind printre cei cinci absolvenți cu 10, din tot județul Iași.

Este vorba despre Traian Chiuariu, absolvent al Colegiului Național “Mihail Sadoveanu”, specializarea Matematică-Informatică, șef al promoției 2015.  Cunoscut pentru rezultatele importante, obținute la diferite concursuri și olimpiade la care a participat, se pare că Traian n-a dezamăgit nici de această dată.

  

El spune că nu se aștepta să obțină 10 la toate cele trei probe și se gândește deja la examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie, “Gr. T. Popa”, specializarea Medicină Generală.  “Nu a fost așa greu și nu mă așteptam, mai ales la Limba Română, unde am avut puține emoții că nu voi fi taxat pentru unele detalii. Mai departe aș vrea să merg la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, la Medicină Generală. Pe 22 iulie este examenul de admitere. Greul abia a început”, ne-a declarat Traian Chiuariu.

Despre acest rezultat și despre cum s-au descurcat la nivel de colegiu, toți elevii de la “Sadoveanu”, directoarea Carmen Dimitriu, ne-a declarat că este foarte mulțumită, motiv pentru care îi felicită pe copii și pe profesorii care i-au ajutat să se pregătească temeinic.

“Ne bucurăm că ne-am menținut rezultatele și prestigiul Colegiului Național Mihail Sadoveanu, dintr-o serie foarte numeroasă de 252 de elevi, înscriși la BAC, au picat 15 iar trei nu s-au prezentat. Procentul de promovabilitate este de 94%. Anul acesta avem un 10 pe linie, după ce am făcut o pauză de doi ani. Traian este exponentul acestei generații, elev de la Informatică, linie pe care elevii sunt formați foarte bine. Rezultatul este important pentru el, pentru dezvoltarea lui personală, pentru mândria lui dar și pentru școală. Rezultatele arată mulți de 10 la discipline, peste 50% dintre elevi au  media peste opt.Le mulțumesc colegilor mei care au muncit foarte mult la disciplinele de examen, dar și pe ceilalți care i-au educat pe acești copii și i-au adus la rezultate foarte bune”, a declarat Carmen Dimitriu, director al Colegiului Național “Mihail Sadoveanu” din Pașcani.

De altfel, în mare parte, cu mici excepții, elevii sunt mulțumiți de notel, iar cei care intenționează să le conteste, o fac doar pentru că știu că ar putea obține mai mult. 

“E destul de bine. La Română a fost cea mai mică notă, 8.90. Se putea mai mult dar nu voi face contestație. Optez pentru UMF, Medicină Dentară și mă pregătesc deja pentru examenul de admitere care va avea loc peste două săptămâni”, a declarat Silviu-Gabriel Măriuța.

“Voi face contestație la Limba Română, pentru că nu sunt mulțumit. În rest a fost bine. Mai departe optez pentru Medicină, Iași, specializarea Stomatologie”, a declarat David Mihăilescu. 

  Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Universitățile din străinătate anunță deschiderea sesiunii de admitere în 15 minute

Redacția

Creativitate în Educație și Formare Profesională, simpozion desfășurat la Colegiul Tehnic C.F. “Unirea” din Pașcani

Redacția

Ziua de 9 mai sărbătorită la Colegiul Tehnic CF ”Unirea” Pașcani

Redacția
Încarcă...