Pentru un bărbat de doar 44 de ani din Pașcani, boala și sărăcia lucie sunt coordonatele vieții sale de mai bine de doi ani de zile. Într-una din zonele cele mai sărăcăcioase ale orașului, în cartierul Micro, Costel Lupașcu a ajuns să își ducă zilele din mila vecinilor.
Un om obișnuit cu munca și cu greutățile, Costel Lupașcu a crescut orfan de tată și a schimbat multe locuri de muncă în viața sa. A început de la 17 ani, din 1985. Mai întâi la ISAS (actualul SCUDAS) până în 1993, apoi la corpul Gardienilor Publici. Vreo zece ani a vândut legume și fructe în piața din zona deal, pentru alții sau pe cont propriu. Din 2008 a mai schimbat câteva locuri de muncă, la mai multe societăți comerciale. Ghinionul l-a însoțit peste tot – colegi răuvoitori, restructurări de personal care l-au ținut în șomaj la fiecare câteva luni. Ultima dată a lucrat în primele luni ale lui 2010.
Adevăratele probleme au început odată cu îmbolnăvirea mamei sale, în 2010, în preajma Crăciunului. Un cancer galopant. Maria Lupașcu n-a avut nicio șansă. Pe 8 iulie s-a împlinit un an de la moartea sa. Fiul său a îngrijit-o în ultimele luni de viață, iar nenorocirea a lăsat urme adânci. Suferința emoțională i-a dezechilibrat metabolismul, și a început să ia în greutate. La 105 kg, Costel Lupașcu era deja un bărbat voinic, dar în câteva luni a depășit 200 kg.
Au urmat, înlănțuite, celelalte probleme – hipertensiune arterială, imposibilitatea de a îndeplini anumite sarcini l-au împiedicat să-și găsească un serviciu. Ne-a mărturisit că mulți angajatori l-au refuzat din cauza greutății: „După ce m-am îmbolnăvit, nimeni nu mi-a întins o mână. Mă uitam la TV, la locurile de muncă, mă duceam la dna Grinea, la Forțele de muncă, «Costel, nu este nimic»… să te duci la Apăvăloaie, să te țină trei luni de zile, să muncești degeaba, nu știu… Nu vreau să judec pe nimeni, dar să te duci să muncești degeaba nu e corect, să-ți bați joc de un om.”
De atunci, el trăiește practic din mila vecinilor. Medicamentele pentru hipertensiune îl costă 80 de lei lunar, iar banii și ceva de mâncare îi sunt oferiți de vecini – mulți dintre ei, la rândul lor, fără posibilități. „Îl ajut cu oleacă de mâncare și cu un bănuț. Mai spun oamenilor, vă rog, dați un bănuț pentru Costel, să-i plătim gunoiul, apa, să-i luăm ceva de mâncare. Dă lumea, și eu îi dau lui. Așa îl ajutăm. Trebuie să plec capul… mi-e rușine și mie, dar ce să fac? dacă nu-l cunoaște lumea, nu dă. Să se ducă să muncească… unde să se ducă? S-a îmbolnăvit după ce a murit mama lui. Înainte aveau patru milioane, pentru două persoane… acum nu mai are nimic”, ne-a spus Andreea Nica, o pensionară de 83 de ani.
Mulți îl judecă pentru felul în care arată – de la copiii care-l văd pe stradă până la propria sa familie – fără să știe că este din cauza bolii și că sărăcia nu-i permite să se alimenteze corect. „Da, majoritatea mă judecă. Chiar și sora mea și cumnatul. Propria mea soră. Vă spun din tot sufletul și mă doare. Cred că nu-mi pasă și toate-mi vin de sus, dar nu e așa. Dacă vreți să mă credeți, o dată-n zi mănânc. Nu mă pun la masă să mănânc castroane întregi de mâncare, nu. Îmi ajunge o felie de pâine și un castronaș de mâncare. Poate e și din cauza alimentației… să trăiești numai cu cartofi, fasole și orez, poate și astea dăunează. N-am de unde să știu, nu-s doctor, nu-s nutriționist”, spune bărbatul.
Singura sa speranță este să reușească să-și găsească un loc de muncă. Familia nu-l ajută, dimpotrivă; fratele și sora sa, gemeni, mutați în Piatra Neamț, doresc să vândă apartamentul rămas moștenire și să împartă banii. Primarul Dumitru Pantazi l-a primit în audiență săptămâna trecută și i-a promis un ajutor social, dar cei 125 de lei lunari abia i-ar ajunge de medicamente. „Nu poți să trăiești cu un milion două sute cincizeci. Tot respectul pentru domnul primar, a făcut tot posibilul…”
Faptul că trăiește practic din pomană îl macină – se vede în ochii lui, în glasul lui. De aceea își dorește cu disperare să-și găsească un loc de muncă. Doar că nu poate face față anumitor forme de efort – nu poate sta pe schelă, deși e calificat să lucreze în construcții, nu poate sta doar în picioare. „Nu cer pomană, nu cer nimic în plus decât un loc de muncă. Paznic, vânzător… Am probleme de sănătate, am tensiune arterială, dar dacă-mi iau medicamentele nu e nici o problemă. Doar că din cauza greutății nu pot sta mult în picioare. Îmi trebuie un loc de muncă să nu stau numai în picioare. Nu-mi trebuie mare lucru. Am mai multe calificări: inspector protecția muncii, contabilitate primară, gestiune, agent vânzari. Lăcătuș, dar nu știu dacă m-ar accepta”, spune bărbatul.
Costel Lupașcu este disperat că trebuie să trăiască din mila oamenilor și își dorește foarte mult să se angajeze pentru a se putea întreține singur. Cei care pot să-i ofere un loc de muncă sau o altă formă de ajutor sunt rugați să contacteze redacția NewsPascani.com la adresa de email redactia@newspascani.com
{flv}diverse/caz social{/flv}
Citește și: {loadposition articlescategoryload}
