
La sfârșitul lunii iulie, cu ocazia Zilelor Municipiului Pașcani, a fost semnat un acord de înfrățire între Municipiul Pașcani și comuna Pașcani din Republica Moldova.
În baza înfrățirii, municipiul nostru participă la evenimentele destinate sărbătoririi „Zilei Independenței” și „Limba Noastră cea Română”. Acestea vor avea loc pe 31 august 2019 în comuna Pașcani din Raionul Criuleni, Republica Moldova, unde va participa viceprimarul municipiului Pașcani, Gabriela Nedelcu.
Astfel, administrația locală a donat peste o sută de cărți pentru copii și adolescenți, dar și pentru cei mari. Cărțile vor ajunge în biblioteca comunei Pașcani din Republica Moldova. Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” a făcut și ea o donație care constă în zeci de cărți din colecția proprie.


