Studiu de caz: Spitalul din Hârlău nu are medici, a schimbat patru manageri în câteva luni și subfinanțarea stabilită prin lege îi anulează orice șansă de a-și mai reveni vreodată. 
Condițiile spitalicești sunt de anii ’80 la Spitalul Orășenesc: ciment pe jos, paturi de tablă, cearșafuri gălbejite după mii de spălări. Patru medici de la Hârlău sunt pensionari, nu este anestezist, se operează o singură zi pe lună. Însă ministerul decontează o apendicită la Hârlău cu o sumă de două ori mai mică decât la un spital din București. E practic o încălcare a dreptului la sănătate, consfințit prin Constituție.
Starea de incertitudine de la Spitalul Orăşenesc Hârlău îi face pe puţinii medici de aici să-şi pună serioase întrebări în legătură cu eventualitatea închiderii acestui spital.
Bate vântul prin birouri
În ultima perioadă, conducerea unităţii medicale a fost asigurată interimar de mai multe persoane din spital. De o lună de zile, manager interimar este Teodor Pricop, fostul director financiar, aceasta în condiţiile în care fostul manager interimar, Daniela Trinadaf şi-a dat demisia. Director medical este în continuare Rodica Postică.
Pentru a discuta de problemele cu care se confruntă spitalul din Hârlău, am încercat să luăm legătura cu actualul manager, însă acesta nu a putut fi găsit timp de mai multe zile la spital, scuzându-se că a fost ocupat cu alte treburi.
Contactat telefonic, acesta a spus că nu există probleme la spitalul pe care îl conduce: „Aşa, probleme sunt peste tot. Eu sunt doar de o lună manager şi asigur interimatul până se va organiza concurs.“
Luni, la spital, nu a putut fi găsită niciuna dintre persoanele din conducere. „Nu sunt astăzi. Sunt plecaţi cu treabă. Reveniţi!“, ne-a spus sec contabila spitalului.
Fără gard şi cu tencuiala căzută Imaginea spitalului din Hârlău nu este una tocmai bună pentru cineva care merge acolo pentru prima dată. La poartă, nu este nimeni care să te întrebe ce problemă ai şi unde vrei să mergi. „La noi portarii fac şi pază, se ocupă şi de alte probleme. Dacă e nevoie de ei sunt chemaţi la centrală, la schimbat un tub de gaz“, ne explică un medic de la Spitalul Orăşenesc Hârlău. Cât priveşte gardul care împrejmuieşte spitalul, acesta este rupt în multe locuri sau pur şi simplu nu mai este deloc gard. La pavilioanele spitalului, deşi par a fi văruite recent, în multe locuri tencuiala a căzut şi pereţii sunt crăpaţi. În spatele pavilioanelor, situaţia arată jalnic, cu bucăţi mari de pereţi căzuţi şi fără geamuri. În interior, în saloane, este curat, dar condiţiile sunt la nivelul anilor ’80, cu podeaua din ciment, paturi metalice, cu vopseaua scorojită, cu pături şi cearceafuri foarte vechi. Fără medic anestezist Puţinele operaţii care se fac la spitalul din Hârlău se programează cam o dată pe lună şi se fac în aceeaşi zi, din lipsa unui medic anestezist. „Nu se fac foarte multe operaţii la noi. Suntem spital de gradul IV… Se operează un apendic, o hernie, o reducţie de fractură, un colecist, o intervenţie la stomac. De obicei, se adună cinci-şase cazuri şi este chemat un medic anestezist de la Iaşi pentru că noi nu avem. Astea sunt posibilităţile“, adaugă medicul. – See more at:
Medicii fug de spital Spitalul din Hârlău are 110 paturi şi trebuie să asigure asistenţa medicală pentru aproximativ 65.000 de persoane, din Hârlău şi din comunele învecinate. Spitalul deţine, pe lângă cele patru specialităţi de bază, medicină internă, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi chirurgie, boli infecţioase, neonatologie şi balneofizioterapie. Pe aceste specializări, sunt în total nouă medici, dintre care patru sunt ieşiţi la pensie, un altul are vârsta de 64 de ani, iar doi lucrează cu jumătate de normă. „Medicii tineri nu vor să vină aici. De aceea lucrează în continuare patru medici care ar fi trebuit să fie la pensie: Adrian Juverdeanu, Lilian Ciubara, Petre Costea şi Mihai Colţa. La laboratorul de analize şi la balneologie sunt doi medici cu jumătate de normă. S-a încercat organizarea unor concursuri, dar nu s-a prezentat nimeni“, susţine un alt medic de la Spitalul Hârlău. Management prost În ultimii ani, pe la cârma spitalului din Hârlău, care se află din 2012 sub tutela Primăriei, s-au perindat mai mulţi dintre medicii din spital, dar niciunul nu a reuşit să pună spitalul pe picioare. „În ultimii ani, au tot fost manageri interimari, dar niciunul nu a stat prea mult timp. Toţi şi-au dat demisia după ce au văzut care este situaţia financiară a spitalului. Au fost şi deficienţe de management, mulţi intrând în conflict cu ceilalţi colegi când au fost la cârma spitalului. Chiar şi actualul primar a fost manager la spital. Starea asta de interimat nu ajută pe nimeni şi nimeni nu-şi asumă responsabilitatea“, susţine un alt medic din cadrul spitalului din Hârlău.
Sursa: 7est.ro


