NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Dezertări și promisiuni la Pașcani înainte de campania prezidențială. Doar ACL și PSD se pregătesc, celelalte formațiuni sunt invizibile

Partidele politice din Pașcani sunt în febra alegerilor pentru Președinția României, însă unele dintre ele au probleme, am putea spune, dacă stăm și analizăm activitatea reprezentanților acestora.

 

Alianța Creștin Liberală, alcătuită din PNL și PDL, a făcut primii pași săptămâna trecută în urma unei întâlniri la Casa de Cultură, prilej cu care au pus la cale termenii colaborării din această campanie. Dintre cele două, probleme au doar cei din PDL.

Organizația, la nivel local, pare blestemată. Președintele interimar al formațiunii politice, Vasile Sandu, ar urma să renunțe la funcție și să treacă la PSD. „Orice este posibil”, a spus acesta unui reporter NewsPascani.com când a fost întrebat dacă a făcut acest lucru. Sandu este acum consilier județean, dar ar putea profita de ordonanța cu mobilitatea aleșilor. Liberalii stau mai bine la capitolul organizare.

ACL și-a mobilizat activiștii, iar acum sunt așteptate directivelor celor de la județ.  Social-democrații lucrează la nivelul organizațiilor. Șefii organizațiilor de cartier au fost mobilizați, semnalul fiind dat la Conferința Municipală care a avut loc, înainte de lansarea candidaturii lui Victor Ponta. Sunt cunoscuți responsabilii de campanie, atât pe municipiu cât și pe Colegiul 5.

În Pașcani eforturile acestora vor fi cu siguranță concentrate pe suburbii, acolo unde sunt întâlniți cetățeni care încă nu se plâng de ApaVital. Pe colegiu primarii vor duce greul, în compensare cu diferite promisiuni în investiții făcute de șefii de partid. Rămâne de văzut, însă, câte dintre ele se vor concretiza și ce procent va obține PSD, în Pașcani și Colegiul 5.

În comparație cu formațiunile politice sus amintite, pentru celelalte parcă nici nu vine campania. Ne referim aici la cele care au avut candidați la alegerile europarlamentare și cele apărute ulterior. Este vorba despre PMP, PP DD, PLR, PER,  etc.

Campania pentru alegerile Prezidențiale din 2 noiembrie 2014 începe oficial pe data de 3 octombrie la ora 00.00 și se încheie pe 1 noiembrie 2014, ora 7,00.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

Rezultate pe municipiul Pașcani, după votul pentru PE: PSD – 26,46%, PNL – 25,39%, USR – PLUS – 15,68%, Pro România – 11,56%

Marius Parteni

PSD trebuie oprit în tentativa de a reduce la tăcere societatea civilă!

Redacția

Conferință de presă PNL Pașcani, 20 februarie (VIDEO)

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site