NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Consilierul Mihuț, executat de Pantazi-Zanet. PSD întâmpină greutăţi la întocmirea listei pentru CL, din cauza problemelor primarului cu justiția și cetățenii

Unul din consilierii PSD care nu a votat mereu după cum cerea Dumitru Pantazi, președintele organizației locale, nu se va mai regăsi pe lista cu candidați pentru un nou mandat din legislativul 2016-2020. El ar urma să fie înlocuit cu un alt membru ce provine din rândul sindicaliștilor, dar ofertele social-democraților sunt refuzate de cei contactați.

 

 

PSD are la nivel de țară un parteneriat de colaborare cu CNSLR Frăția, în baza căruia sunt promovați pe listele de candidați reprezentanți ai sindicatelor, chiar dacă nu sunt membri de partid. Așa a ajuns pe lista PSD și actualul consilier Mihuț Benone, care acum a căzut în dizgrațiile lui Dumitru Pantazi și Gică Zanet, pentru că nu a votat pentru operatorul ApaVital și ARSACIS.

În ultima perioadă s-au purtat discuții între reprezentanții organizației locale și cei ai CNSRL Iași, pentru ca pe lista de candidați ai PSD să fie nominalizată la Pașcani o altă persoană, în locul lui Mihuț. Propunerea venită din partea sindicatelor este Mariana Gurzun, profesor de Limba și Literatura Română la Liceul Tehnologic Economic “Nicolae Iorga”.

Conform unor informații, aceasta ar fi refuzat oferta de a candida pe lista PSD alături de Dumitru Pantazi și ceilalți candidați.

Din dorința de a veni în fața cetățenilor cu o echipă nouă, social-democrații au purtat, în această perioadă, discuții cu mai multe persoane, din diferite domenii de activitate, dar au fost refuzați. Principalele motive sunt problemele primarului cu justiția, dar și percepția cetățenilor despre acesta, după cele întâmplate în ultimii ani.

Neliniștea este mare și în rândul membrilor activi de partid, dat fiind faptul că lista pentru Consiliul Local nu a fost încă discutată, asta deși pentru data de 22 aprilie 2016 este anunțată lansarea candidaților. Ea ar fi cunoscută doar de primar și apropiați. Sunt și consilieri cu state vechi în partid care nu își cunosc poziţia, la această dată.

Contactată telefonic, Gabriela Nedelcu, purtătorul de cuvânt al PSD, a susținut că a auzit de lansarea candidaților pentru data de 22 aprilie, dar nu poate comunica nimic oficial. Consilierul Mihuț Benone a refuzat să facă declarații pe marginea acestui subiect.

L-am contactat telefonic și pe Dumitru Pantazi, pe numărul afișat pe site-ul personal, dar nu a răspuns apelurilor. Nici Ion Pascal, președintele CNSRL Frăția Iași nu a putut fi contactat.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Pintilie a fost desemnat candidatul PNL pentru funcția de primar

Răzvan Grecu

Un parlamentar de Iași face treaba ministrului din Bacău. Solicită măsuri prioritare în infrastructură

Marius Parteni

Cât de mult suferă un consilier local pentru postul pierdut! (VIDEO)

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site