
Execuția bugetară la finalul trimestrului al II-lea arată situația dezastruoasă în care se află Primăria Pașcani. Conturile municipalității sunt goale, motiv pentru care edilii încearcă să se împrumute din trezoreria statului pentru ca elevii și preșcolarii să aibă căldură în sălile de clasă.
În acest moment, pentru a implementa toate investițiile propuse pe acest an, primarul Dumitru Pantazi și echipa sa mai au nevoie de 3.646.451 lei, iar pentru ca Primăria să funcționeze până la finalul anului mai este nevoie de alți 830.154 lei. În total, aproximativ 1 milion de euro lipsesc din bugetul local, la care se mai adaugă și costul centralelor termice pentru școli și instituții publice, în valoare de 2,4 milioane lei.Funcționarii publici și ceilalți angajați ai Primăriei ar putea suferi din această cauză, deoarece din banii de funcționare le sunt achitate salariile.
Subiectul a fost discutat și-n Consiliul Local, acolo unde administratorul public a recunoscut situația și a susținut că este posibil să se renunțe la execuția unor investiții pe acest an, pentru a putea acoperi gaura din bugetul local.
„Avem contract cu reabilitarea străzilor de 7 milioane de lei, avem contract cu extinderea rețelelor de gaz metan pentru suburbii în valoare de 1 milion lei. Există un deficit de aproape trei milioane de lei pe contractele pe care le avem acum, în afară de centrale termice, față de investițiile pe care le avem cu contracte ferme. Anul acesta nu vom avea excedent absolut deloc. Mai avem de făcut o plată de 500.000 de lei pentru plata autogrederului. Așteptăm o rectificare bugetară pentru a ne descurca sau să avem încasări foarte mari”, a explicat Gică Zanet, administratorul public al municipiului.
Cu toate că situația financiară a municipiului este dezastruoasă, primarul Dumitru Pantazi împreună cu echipa de consilieri locali ai PSD și PMP au aprobat o investiție mamut de reabilitare a iluminatului public, pentru care municipalitatea ar trebui să plătească 28 de milioane lei, în rate anuale. Nici această cheltuială nu are acoperire în bugetul local, din păcate.
O soluție de reabilitare a situației economice a Primăriei municipiului Pașcani ar fi obligarea ApaVital de a plăti redevența la valoarea sa legală, la mijloc fiind vorba de peste 4 milioane lei, bani pe care operatorul de apă și canalizare a refuzat să-i achite municipalității.


