Şoc pentru locuitorii de pe strada Gării, din Paşcani. Un bărbat cu vârsta aproximativă de 60 de ani a fost descoperit atârnând în poarta de la intrarea într-o gospodărie. Descoperirea a fost făcută în această dimineaţă, de către o patrulă a Poliţiei Locale.
Din informaţiile pe care le avem, se pare că bărbatul, C. Cojocaru, este din Topile, comuna Valea Seacă şi avea în grijă locuinţa unei familii de pe strada Gării, plecată la muncă în Grecia.
Pentru a-şi lua viaţa, bărbatul s-a folosit de cordonul de la halatul pe care îl purta.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Criminalistică. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.



