RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

De ce nu avem un patinoar natural în Pașcani? Viceprimarul Axinte:”Climatul este oscilant”

Pășcănenii au așteptat și în acest an ca administrația locală să amenajeze un patinoar. Natural sau artificial, oricare dintre ele ar fi fost cu siguranță o mare bucurie pentru practicanţi. Nu s-a întâmplat nici în acest an, iar toate eforturile verbale ale autorităților din ultimii ani rămân doar promisiuni neonorate.

Acest subiect l-am adus astăzi din nou în discuție cu cel care în 2012 a promis patinoar, viceprimarul Vasile Axinte. Explicațiile din acest an au fost:“A fost o idee pentru realizarea unui patinoar la fostul ștrand de acolo, în schimb din cauza climatului oscilant nu se poate face”, a susținut Axinte.

În 2012 acesta nu a mai ținut cont de climatul oscilant și promitea pășcănenilor prin intermediul televiziunilor că respectiva locație este pregătită pentru a fi amenajat un patinoar natural.

  

La doi ani distanță, în luna noiembrie 2014, prin intermediul purtătorului de cuvânt opinia publică afla că o firmă este interesată să amenajeze un patinoar artificial la stadion.

“Acum câteva zile a venit o ofertă la Primăria Pașcani, mai exact la domnul viceprimar, prin care o societate din Brașov dorește să amenajeze iarna aceasta un patinoar în municipiul nostru. Discuțiile au fost cât se poate de clare atunci, dar ulterior firma nu a mai revenit cu alte detalii. Acum așteptăm să vedem dacă vor veni pentru discuția finală”, declara la acea vreme Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei. 

  De ce nici acest proiect nu a fost posibil, ne explică tot Vasile Axinte. Problema e că între timp aflăm că firma interesată voia doar să ne închirieze contra cost instalația.

“Am încercat în 2014 să realizăm un patinoar artificial, suma a fost prea mare, de 16.000 de euro pentru trei luni, cu condiția ca ei să ne dea acea instalație și noi să ne ocupăm să o exploatăm. Am încercat și printr-o firmă privată din Pașcani, dar nu am reușit acest lucru”, mai spune viceprimarul.

Cu toate acestea, pășcănenii le-au arătat autoritățile că ar fi fost extrem de posibil amenajarea unui patinoar artificial. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare.  

 

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Pășcănenii au pierdut războiul cu ApaVital: consilierii locali au votat revocarea denunțării contractului cu ApaVital! Răspunderea penală pentru prejudiciu le aparține! (VIDEO)

Răzvan Grecu

Ministrul Justiției anunță desființarea Secției speciale pentru investigarea magistraților. Modificări importante la legile Justiției

Redacția

Primăria comunei Sirețel organizează concurs pentru un post vacant

Redacția
Încarcă...