Centrul de Vaccinare din Pașcani a fost mutat de la sala de sport a Colegiului ”Mihai Sadoveanu” în sediul administrației locale. Începând de astăzi, 13 septembrie, funcționează în această locație.
”Având în vedere faptul că astăzi începe noul an școlar și dorim ca sala de sport a Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani să fie redată unității de învățământ, conducerea administrației locale a luat decizia de a muta centrul de vaccinare în incinta clădirii primăriei. Așadar, începând de astăzi, 13.09.2021, cei ce doresc să se vaccineze trebuie să vină la sediul primăriei, la intrarea dinspre catedrală. Programul de lucru al centrului de vaccinare rămâne același și anume în zilele de luni, marți și joi, între orele 15:00 – 19:00. Vaccinarea se face în baza cărții de identitate, fără programare prealabilă”, conform unui comunicat de presă remis de Primăria Pașcani.
Conform platformei naționale de vaccinare, astăzi, în Pașcani sunt disponibile 331 locuri cu serul Pfizer.