Vicepreședintele partidului extremist AUR Adrian Axinia a anunțat, vineri, că dacă președintele Nicușor Dan nu convoacă referendum privind participarea României la o eventuală misiune de menținere a păcii în Ucraina, AUR va declanșa strângerea de semnături necesare suspendării din funcție. Vezi detalii aici.
Însă polul extremist din Parlament, format din AUR, SOS și POT, nu are suficiente semnături pentru a declanșa procedura de suspendare a președintelui. Dar cum se declanșează procedura de suspendare a președintelui României și ce condiții trebuie îndeplinite pentru organizarea referendumului?
Ce spune legea? Cum se declanșează procedura de suspendare a președintelui
Conform Constituției României, președintele poate fi suspendat ”în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”.
Legea spune că preşedintele României poate fi suspendat din funcţie ”de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale”:
- ”Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”, se mai arată în Constituție.
Pentru ca președintele să poată fi suspendat este nevoie de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor din Parlamentul României.
» Citește continuarea pe pagina autorului


