Liberalii au tras linie în ceea ce priveşte susţinerea moţiunilor celor doi candidaţi la şefia partidului cu o săptămână înainte de Congres, moment în care au putut să vadă fotografia de moment a modului cum se poziţionează filialele, în urma voturilor date la nivelul fiecăreia. Susţinerea pentru un candidat sau altul arată o preferinţă a majorităţii liberalilor dintr-o organizaţie, de multe ori influenţată de şeful acelei filialei, care s-a poziţionat alături de unul dintre pretendenţii la şefia PNL. Cazurile „elveţienilor”, aşa cum sunt numiţi liderii PNL din teritoriu care au rămas neutri în lupta Florin Cîţu – Ludovic Orban, pot fi numărate pe degetele de la o mână: Ilie Bolojan (PNL Bihor), Dan Motreanu (PNL Giurgiu), Bogdan Huţucă (PNL Constanţa), Cristian Buican (PNL Vâlcea) şi Sebastian Burduja (PNL Sector 1). Cu toate acestea filialele lor au votat ambele moţiuni, la fel cum s-a întâmplat şi în Alba, Iaşi şi Tulcea.
Florin Cîţu s-a declarat învingător al acestei prime etape, în care porneşte cu un avans faţă de adversarul său: „Aş vrea să vă rog pe toţi să ne purtăm civilizat în această perioadă, fără a mai ataca PNL. Şi aşa sunt destui afară care atacă PNL. La precedentul Consiliu Naţional mi-am anunţat candidatura.